Viorel Gheorghe Nemeş este noul preşedinte al clubului FC Bihor
15.07.2014, 16:00Întrunită marţi, Adunarea Generală a Asociaţilor (AGA) de la clubul FC Bihor a decis să-l numească în funcţia de preşedinte al clubului orădean pe Viorel Nemeş.
Viorel Gheorghe Nemeş, are 56 de ani, este căsătorit, tatăl a doi copii, de profesie este ofiţer MI şi ultima dată a fost directorul Poliţiei de Frontieră Oradea.
Viorel Nemeş îi succede, astfel, în funcţie lui Şerban Morcan, cel a cărui contract cu FC Bihor a expirat pe data de 30 iunie.
"Obiectivul clubului este menţinerea în eşalonul II. O să redefinim întreaga activitate a clubului, cu întregul staff. O să avem o analiză la nivelului clubului, atât cu antrenorii, cât şi cu jucătorii. Vrem să avem la nivel de club o echipă unită, cum de altfel, am înţeles că a fost şi până acum. Ca bihorean nu vreau altceva decât binele acestui club, care este fanion al judeţului. Voi fi foarte aproape de toţi din club, de la antrenori şi jucători, până la ultimul om de ordine din cadrul clubului", a declarat, după numirea în funcţie, noul preşedinte, Viorel Nemeş.











