Viorel Domocoș, după victoria cu Sănătatea Cluj: „Până la ora jocului cu Slobozia vom fi 100% pregătiți”
22.07.2026, 17:19
FC Bihor a obținut o nouă victorie în perioada de pregătire înaintea debutului oficial în noul sezon. Formația orădeană s-a impus miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 în fața echipei Sănătatea Cluj, într-un joc amical care a reprezentat penultimul test înaintea startului Ligii a II-a. La finalul partidei, antrenorul secund al roș-albaștrilor, Viorel Domocoș, a vorbit despre evoluția echipei, perioada de pregătire și așteptările înaintea primului joc oficial cu Unirea Slobozia.
Tehnicianul bihorean consideră că partida cu formația clujeană a fost un test util pentru echipă, chiar dacă jocul a avut și momente mai bune, dar și perioade în care ritmul nu a fost la nivelul dorit.
„A fost un joc de pregătire, un joc în care ne așteptam să avem astfel de evoluții oscilante. Am combinat și o prestație bună, dar și una mai slabă. Eu zic că până la ora jocului cu Slobozia, de pe teren propriu, vom fi 100% pregătiți pentru primul meci de campionat”, a declarat Viorel Domocoș.
Ultimul test înainte de campionat, sâmbătă cu Minaur Baia Mare
FC Bihor mai are programat un ultim joc de verificare înaintea debutului oficial în Liga a II-a. Sâmbătă, formația orădeană va întâlni, pe teren propriu, echipa Minaur Baia Mare.
Partida reprezintă ultima oportunitate pentru staff-ul tehnic de a face ultimele reglaje înaintea confruntării cu Unirea Slobozia, din prima etapă a noului sezon.
Cantonament reușit și adversari de nivel ridicat
Viorel Domocoș a apreciat perioada de pregătire centralizată și adversarii întâlniți în jocurile amicale din cantonament.
„A fost un cantonament foarte bun, cu condiții foarte bune, cu jocuri amicale foarte bune, cu echipe din Croația care se vede că au un nivel ridicat de fotbal. Varaždin, o echipă de pe locul 3 din Croația, ne-a pus probleme, a fost peste nivel, dar eu zic că a fost un cantonament reușit și așteptăm cu nerăbdare prima etapă din noul campionat”, a precizat antrenorul secund al FC Bihor.
Încredere înaintea debutului cu Unirea Slobozia
FC Bihor va începe noua ediție a Ligii a II-a pe teren propriu, împotriva formației Unirea Slobozia. Viorel Domocoș consideră că avantajul terenului propriu poate fi un atu important pentru echipa orădeană.
„Un meci accesibil, având în vedere că jucăm pe teren propriu. Tot timpul noi, pe teren propriu, am avut evoluții bune și sperăm să începem cu dreptul acest nou campionat”, a spus acesta.
Primele etape ale sezonului vor aduce adversari importanți pentru FC Bihor, iar obiectivul echipei este să aibă un start cât mai bun.
„Cel mai important este să fim sănătoși, ca la ora jocului să fim toți 100% apți și să dăm totul pe teren, pentru că pentru asta ne-am pregătit o lună de zile. Sperăm să începem bine acest nou campionat. Ne-am dorit foarte mult ca din primele patru etape să scoatem maximum de puncte”, a declarat Viorel Domocoș.
„Cred că avem un lot mai bun decât anul trecut”
În ceea ce privește lotul pentru noul sezon, antrenorul secund al FC Bihor a transmis că echipa este aproape de formula finală, iar eventualele modificări vor fi analizate după ultimul joc amical.
„Mai avem un meci de disputat sâmbătă, vedem cum ne vom exprima la acel meci și atunci vom lua o decizie împreună cu Eric, dacă va mai fi nevoie de îmbunătățiri. Eu zic că, una peste alta, cam acesta va fi lotul. Este un lot mai bun decât anul trecut și sperăm să scoatem maximum de la acest campionat”, a afirmat Viorel Domocoș.
Tehnicianul a vorbit și despre integrarea noilor jucători, precizând că FC Bihor nu întâmpină probleme la acest capitol.
„S-a dus această problemă cu omogenitatea. Eric a creat mereu echipe care s-au bătut de la an la an cu orice jucători a transferat. Tot timpul a adus 7-8 jucători și aceștia s-au integrat foarte repede, pentru că îi cunoaște foarte bine și transferurile sunt făcute în funcție de calitățile și capacitatea lor”, a explicat antrenorul secund.
Jucătorii din propria pepinieră, o soluție pentru viitor
Viorel Domocoș a subliniat și importanța promovării jucătorilor formați la nivel local și faptul că FC Bihor păstrează deschisă calea către echipa mare pentru fotbaliștii din propria academie.
„Tot timpul ușile au fost deschise. Ar fi o mare bucurie pentru noi să vedem că apare un Ion Filip sau un Ion Hora din propria pepinieră. Ar fi absurd să nu îi luăm în lot dacă demonstrează că merită acest lucru”, a transmis Viorel Domocoș.
FC Bihor continuă pregătirile pentru debutul oficial din Liga a II-a, programat pe teren propriu, împotriva formației Unirea Slobozia.












