Vineri, de la ora 17, jucăm la Satu Mare, în prima confruntare din deplasare a noului sezon
06.08.2025, 10:49După debutul victorios de acasă, acum ne pregătim şi de primul joc din deplasare în noua ediţie de campionat. În acest sfârşit de săptămână, băieţii noştri vor evolua la Satu Mare, în compania celor de la CSM Olimpia, o formaţie nou-promovată, dar care a impresionat în jocul din prima rundă de la Reşiţa, unde a deschis scorul şi a fost învinsă abia pe final, printr-un gol din penalty înscris în minutul 82.
De asemenea, cu CSM Olimpia ne-am întâlnit şi în ultimul nostru joc de verificare din această vară, când la Stadionul Iuliu Bodola, sătmărenii s-au impus la limită, cu 1-0.
Între timp, cei de la CSM Olimpia şi-au luat, marţi, şi o doză consistentă de moral, după ce au învins în Cupa României, la Sânmartin, tânăra echipă a celor de a Lotus Băile Felix, cu scorul de 10-0.
Meciul de la Satu Mare, dintre CSM Olimpia şi FC Bihor Oradea a fost programat de Federaţia Română de Fotbal în deschiderea etapei cu numărul 2 din Liga 2 Casa Pariurilor. Astfel, el se va desfăşura vineri cu începere de la ora 17, pe Stadionul Olimpia „Daniel Prodan”.
Jocul va fi televizat, astfel că toţi suporterii clubului nostru îşi vor putea vedea echipa la lucru şi în această etapă.
Suporterii care doresc însă să fie alături de echipă şi să susţină băieţii şi în acest prim duel din deplasare din noul sezon au posibilitatea să facă acest lucru, întrucât clubul nostru, împreună cu partenerul de încredere BMV Tours, asigură transportul la Satu Mare, pentru meciul cu CSM Olimpia.
Plecarea este programată vineri, 8 august, ora 14:00, de la Stadionul Iuliu Bodola, iar întoarcerea se va face imediat după meci, cu un scurt popas pentru gustare.
Menţionăm că locurile sunt limitate, de aceea rezervarea este necesară!
Minorii sub 16 ani pot participa DOAR însoțiți de un părinte/tutore legal, iar cei sub 18 ani pot participa doar însoțiți de un părinte/tutore SAU cu acord scris din partea acestuia.
Prețul unui bilet este de 20 RON și se achiziționează de la Stadionul Olimpia.
Pentru detalii și rezervări: 0748 150 229, mesaj privat sau email la contact@fcbihororadea.ro.
În mesaj/email, vă rugăm să menționați numele și numărul de telefon al persoanelor pentru care doriți rezervare.
În ceea ce priveşte delegaţia echipei noastre, ea va pleca spre Satu Mare în cursul zilei de joi, după antrenamentul care este programat dimineaţă la Stadionul Iuliu Bodola.
„Vom întâlni o echipă care practică un joc frumos și ofensiv. Nu va fi un meci ușor, pentru că este primul lor joc acasă în Liga 2 după o perioadă lungă și, cu siguranță, vor dori să lase o impresie bună în fața propriilor suporteri. Noi avem însă încredere în băieții noștri. Suntem concentrați, motivați și mergem la Satu Mare cu gândul de a face un meci solid, să arătăm caracter și să obținem un rezultat pozitiv”, a declarat antrenorul secund al băieţilor noştri, Mădălin Popa, înaintea acestui joc.
Iată programul etapei a II-a din Liga 2 Casa Pariurilor:
Vineri, 8 august
Ora 17:00 CSM Olimpia Satu Mare - FC Bihor Oradea (TV)
Ora 19:00 Steaua București - Concordia Chiajna (TV)
Sâmbătă, 9 august
Ora 11:00 CSC Dumbrăvița - ACSM Reșița (FRF.tv)
Ora 11:00 CSC 1599 Şelimbăr - ASA Tg.Mureş
Ora 11:00 AFC Câmpulung - Muscel 2022 - CS Dinamo Bucureşti
Ora 11:00 Ceahlăul Piatra Neamţ - CS Tunari
Ora 11:00 Gloria Bistrița - CS Afumaţi
Ora 11:00 FC Voluntari - CSM Slatina
Ora 11:30 Metalul Buzău - Sepsi OSK (TV)
Duminică, 10 august
Ora 12:00 Corvinul Hunedoara - Chindia Târgoviște (TV)
Marți, 12 august
Ora 18:00 FC Bacău - Politehnica Iași (TV)