Ştiri

Victorii clare pentru juniorii de U16 şi U15 în penultima etapă a Campionatului Naţional

 26.05.2025, 19:00

Două victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere au obţinut echipele de juniori ale clubului nostru în etapa cu numărul 26 a Campionatului Naţional, desfăşurată în weekend.

În meciurile de sâmbătă, desfăşurate la Baza Sportivă Motorul, băieţii de la grupa de U16, pregătiţi de Dorin Mihuţ, au surclasat cu 8-0, după ce la pauză conduceau deja cu 4-0, formaţia U Evolution Cluj Napoca, Mangra fiind de departe principalul remarcat, cu cele patru goluri înscrise. Balaj, Igna, Papp şi David au completat lista marcatorilor, pentru o victorie care le-au mai adus încă trei puncte în clasament, ceea ce-i menţine detaşat pe locul secund al ierarhiei Seriei a 7-a.

A urmat meciul echipelor de U15 ale celor două cluburi, dar FC Bihor s-a impus din nou detaşat în faţa formaţiei clubului U Evolutin Cluj Napoca, cu scorul de 6-0, după 2-0 la pauză.
Primele două goluri ale trupei pregătite de Sorin Pop au fost înscrise foarte repede, prin David Mihuţ şi Raul Paul, iar după pauză, Rareş Benea de două ori, Mihnea Piţiş şi Daniel Petrescu au marcat pentru o victorie concludentă, a 20-a în această ediţie de campionat, care îi menţin pe băieţii noştri pe primul loc, detaşat, cu nouă puncte mai mult decât ocupanta poziţiei secunde din Seria a 7-a.

Duminică au evoluat juniorii mari, tot acasă şi tot la Baza Sportivă Motorul, dar cu CS Minaur Baia Mare. La U19, trupa pregătită de Claudiu Mutu a remizat cu scorul de 3-3 în compania liderului seriei. Şi la pauză a fost eagalitate, dar 2-2. Nica, Hirţe şi Hebriştean au marcat pentru roş-albaştrii, care sunt pe locul 4 în clasament, cu 50 de puncte.

În schimb, la U17, echipa clubului Mianur s-a impus în faţa băieţilor noştri cu scorul de 3-2, după ce la pauză a condus cu 2-0, dar, se ştie, trupa pregătită de Adrian Sorin Todea este deja câştigătoarea seriei, plus că se pregăteşte de finala Cupei României.
Cele două goluri au fost marcate de D. Popa şi Curpaş.
Cu 65 de puncte, FC Bihor U17 rămâne liderul incontestabil al seriei, când a mai rămas o singură etapă de disputat. Până atunci însă băieţii noştri vor juca în finala Cupei României, de la Buftea, cu FC Player Bucureşti.