Victorie și în ultimul test din Slovenia! FC Bihor s-a impus cu 2-0 în fața echipei croate NK Rudeš
16.07.2026, 19:53FC Bihor a încheiat cu succes seria meciurilor de pregătire din cantonamentul de la Rogla, Slovenia. În ultimul joc de verificare disputat joi, formația pregătită de Erik Lincar s-a impus cu scorul de 2-0 în fața echipei croate NK Rudeš, formație care în această vară a promovat în prima ligă a Croației.
Partida a început echilibrat, iar gazdele au avut primele ocazii. În minutul 13, portarul Edgar Cadar a intervenit excelent la un șut expediat de la aproximativ 20 de metri, respingând în corner. După lovitura de colț, croații au mai încercat o dată poarta bihoreană, însă mingea a trecut pe lângă bara din dreapta.
Deși adversarii au avut mai mult posesia și au demonstrat o bună calitate individuală, echipa noastră a echilibrat treptat disputa și a început să își creeze oportunități. În minutul 35, Alexandru Bota a șutat de la 17 metri, însă portarul croat a reținut fără probleme. Patru minute mai târziu, după o centrare foarte bună a lui Mihai Velisar, Ioan Filip a reluat cu capul din apropiere, dar goalkeeper-ul advers a fost din nou la post.
Înainte de pauză, FC Bihor a fost foarte aproape de deschiderea scorului. Intrat în locul lui Nicu Modan, Ioan Hora a reluat cu capul o centrare venită din partea dreaptă, mingea a fost deviată în corner, iar în urma fazei fixe Hora a prelungit cu capul, însă reluarea lui Ioan Filip a trecut pe lângă poartă. Astfel, la cabine s-a intrat cu scorul de 0-0.
La începutul reprizei secunde, orădenii au lovit rapid. În minutul 47, Dragoș Tescan a centrat excelent de pe partea dreaptă, iar Alexandru Bota a finalizat din prima, cu un șut plasat de la aproximativ 11 metri, lângă bara din dreapta portarului, deschizând scorul.
După gol, FC Bihor a controlat mai bine jocul și a continuat să fie periculoasă. În minutul 60, în urma unei lovituri de colț, Ioan Hora s-a aflat singur cu portarul în colțul careului mic, însă nu a reușit să dubleze avantajul.
Al doilea gol a venit în minutul 69. După o centrare din partea stângă, Alexandru Boiciuc a reluat excelent cu capul din interiorul careului, de la aproximativ șapte metri, trimițând mingea la colțul lung și stabilind scorul final, 2-0.
A fost astfel o încheiere reușită a cantonamentului din Slovenia pentru formația noastră, care a obținut trei victorii și a suferit o singură înfrângere în cele patru partide amicale disputate la Rogla.
NK Rudeš – FC Bihor Oradea 0-2 (0-0)
Au marcat: Alexandru Bota (47), Alexandru Boiciuc (69).
FC Bihor: Edgar Cadar (46 Iustin Chirilă) – Peter Gal-Andrezly (46 Szabolcs Kilyén), Paul Antoche, Tudor Călin (46 Andrei Gal), Abel Popa, Mihai Velisar (65 Sorin Șerban) – Dragoș Tescan (65 Alexandru Boiciuc), Ioan Filip (71 Matei Berchez), Antonio Cruceru (46 Angelo Cocian), Alexandru Bota (63 Mihai Orban) – Nicu Modan (40 Ioan Hora, 88 Mark Moruț).
Antrenor: Erik Lincar.
Delegația FC Bihor va reveni în țară în cursul zilei de vineri, după finalizarea stagiului centralizat de pregătire din Slovenia.












