Ştiri

Victorie categorică în fața Ștefăneștiului! FC Bihor s-a impus cu 4-0 pe „Iuliu Bodola” (FOTO)

 29.08.2026, 13:56

FC Bihor a obținut, sâmbătă, prima victorie din actuala ediție a Ligii 2. În fața propriilor suporteri, pe Stadionul „Iuliu Bodola”, echipa noastră s-a impus categoric, cu 4-0, în fața celor de la CSL Ștefăneștii de Jos, într-un meci contând pentru etapa a 5-a a campionatului.

Partida a început cu un dublu moment de reculegere, în memoria celor care au fost Nicolae Ungureanu și Árpád Szűcs, fost jucător orădean. Gândurile tuturor celor prezenți au fost îndreptate către familiile și apropiații celor doi.

Pe teren, FC Bihor a preluat inițiativa încă din primele minute și a controlat jocul, iar presiunea exercitată asupra defensivei oaspeților a fost răsplătită în minutul 17. Pedro Albino a trimis o centrare foarte bună din partea dreaptă, iar Alexandru Boiciuc a deviat elegant mingea, trimițând-o în plasă pentru 1-0.

Băieții lui Erik Lincar au continuat să atace și să-și creeze situații periculoase. În minutul 39, FC Bihor a fost foarte aproape de majorarea avantajului, după șuturile succesive expediate de Andrei Cocian și Ioan Filip, însă portarul oaspeților a intervenit salvator.

În cele din urmă, golul de 2-0 a venit în minutul 41. Mihai Orban a pătruns periculos, iar centrarea sa a fost blocată cu mâna de un fundaș al formației din Ștefăneștii de Jos. Arbitrul a indicat punctul cu var, iar Antonio Cruceru a executat impecabil lovitura de pedeapsă, trimițând mingea în partea opusă celei în care s-a aruncat portarul.

La pauză, FC Bihor a intrat cu un avantaj de două goluri, după o primă repriză în care și-a dominat adversara.

Partea secundă a continuat în aceeași notă. Echipa noastră a rămas la conducerea jocului, iar avantajul a fost mărit în minutul 70. Ioan Hora, introdus pe parcursul reprizei secunde, a insistat la o minge în partea stângă și a încercat să o trimită în fața porții. Balonul a fost deviat de Juan Pătrașcu și a ajuns în propria poartă: 3-0.

FC Bihor a continuat să caute golul, iar acesta a venit din nou în prelungiri. În minutul 90+1, Ioan Hora a oferit o nouă pasă foarte bună în fața porții, iar Alexandru Bota a înscris pentru 4-0, stabilind scorul final.

A fost o victorie clară, construită printr-o evoluție solidă și un joc controlat de echipa noastră de la început până la final.

Meciul de sâmbătă a avut și alte momente speciale. Noua tabelă de marcaj a Stadionului „Iuliu Bodola” a fost inaugurată cu ocazia acestei partide, iar aproximativ 1.000 de suporteri au fost alături de echipă.
Tot pe finalul întâlnirii și-a făcut debutul pentru FC Bihor Mark Moruț, atacant în vârstă de 18 ani, transferat în această vară de la Rapid București.

CASETA TEHNICĂ

FC BIHOR ORADEA – CSL ȘTEFĂNEȘTII DE JOS 4-0 (2-0)
Stadion: „Iuliu Bodola”, Oradea
Spectatori: aproximativ 1.000
Au marcat:
Alexandru Boiciuc (17), Antonio Cruceru (41 – penalty), Juan Pătrașcu (70 – autogol), Alexandru Bota (90+1)
FC Bihor Oradea: I. Chirilă – P. Albino (75 Sz. Kilyen), Ed. Duțu, A. Popa, M. Velisar – I. Filip (87 M. Moruț), T. Călin (64 N. Jermol) – M. Orban (75 Al. Bota), A. Cruceru, A. Cocian – Al. Boiciuc (64 I. Hora).
Antrenor: Erik Lincar
CSL Ștefăneștii de Jos: H. Mociu – Șt. Senciuc, Ad. Nicolae, J. Pătrașcu, D. Grosu – Al. Gheorghe, S. Zimța (75 Șt. Gheorghe) – R. Bobocea (85 A. Gafencu), I. Man (53 D. Pătru), Fl. Dumitru (53 R. Mălăele) – Sg. Șerban (53 G. Plumbuitu).
Antrenor: Mircea Gheorghe
Arbitri: Marius Valentin Florescu – Roberto Ciuraru, Andrei Gabriel Boncz
Arbitru de rezervă: Andrei Vladimir Nagy
Observator de arbitri: Ioan Mureșan
Delegat de joc: Daniel Sabou

Succesul cu Ștefăneștii de Jos îi aduce formației noastre primele trei puncte din acest sezon pe teren propriu și un total de șase puncte după primele cinci etape.

Pentru FC Bihor urmează acum două partide consecutive în deplasare. Marți, 1 septembrie, echipa noastră va întâlni Corona Brașov, în prima etapă a grupelor Cupei României, iar sâmbătă, 5 septembrie, va evolua în campionat pe terenul formației SC Popești-Leordeni.

Felicitări, băieți! Împreună mergem mai departe!

FOTO, AICI!