Verdict negativ de la TAS
18.07.2011, 15:00Ca urmare a verdictului primit luni de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, prin care se respinge memoriul depus de oficialii FC Bihor pentru neprimirea licenţei de Liga I, echipa orădeană a aflat faptul că şi-n ediţia de campionat 2011-2012 va evolua tot în eşalonul secund.
Pe adresa clubului FC Bihor a sosit luni, în jurul orei 14.30, verdictul Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, în ceea ce priveşte memoriul depus de clubul orădean ca urmare a neprimirii licenţei de primă divizie din partea Comisiei de Apel a Federaţiei Române de Fotbal.
Cu toate că oficialii orădeni erau optimişti în urma audierilor de miercuri şi joi, ei au aflat luni că memoriul le-a fost respins. Astfel, echipa bihoreană va evolua şi-n ediţia de campionat 2011-2012 în liga a II-a, acolo unde le va avea ca adversare şi pe Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa, echipe care, l-a rândul lor s-au adresat la TAS şi au primit verdict negativ.
„Am făcut tot ce am putut ca să ne fie anulată decizia Comisiei de Apel, de neacordare a licenţei, dar, din păcate, cei de la TAS nu ne-au dat dreptate. Aceasta este situaţia, nu avem ce face. Trebuie să ne conformăm şi s-o luăm de la capăt din liga a II-a", a declarat preşedintele clubului Şerban Morcan, imediat după aflarea veştii.
În aceste zile FC Bihor îşi va stabilii programul de pregătiri în continuare, având în vedere că ediţia 2011-2012 a ligii secunde va debuta pe data de 20 august.











