Un singur joc acasă pentru echipele de copii şi juniori în programul acestui weekend
16.05.2025, 12:42
Echipele de juniori ale clubului nostru îşi continuă în acest weekend programul competiţional, cu jocuri programate, în mare parte, în deplasare.
Astfel, după ce joi seara copii de la grupa de U12 au evoluat pe terenul celor de la CSO Ştei, programul va continua duminică, 18 mai, când juniorii de la grupele mari, de U19 şi U17, vor avea jocuri la Satu Mare, pe terenul celor de la CS Academia Partium. Meciul formaţiilor de juniori U19 ale celor două cluburi va debuta de la ora 12, urmând ca, în continuare, de la ora 14, să se întâlnească formaţiile de U17.
Echipele de la grupele de U16 şi U15 au liber în acest weekend, în schimb formaţiile de juniori U14 şi U13 vor face deplasarea în judeţul Maramureş, pentru confruntările cu echipele similare ale clubului ACS Gloria Tăuţii Măgherăuş. Jocul celor de la U14 este programat duminică de la ora 14, pentru ca de la ora 15:30 să aibă loc şi duelul formaţiilor de U13.
În fine, programul se va încheia luni, 19 mai, când cea mai mică grupă a Centrului de Copii şi Juniori a clubului nostru, cea de U11, va avea singurul joc de pe teren propriu din această etapă. Copii de la U11 vor primi luni de la ora 17, replica formaţiei ACS Victoria Avram Iancu, într-un duel programat pe terenul sintetic al Stadionului Iuliu Bodola.