Ştiri

Tânărul jucător Yannis Laslău participă la o acţiune de formare a lotului naţional de U15

 23.04.2025, 14:49

Unul dintre tinerii talentaţi jucători ai clubului nostru, Yannis Laslău, participă în aceste zile la Timişoara la o acţiune a lotului naţional. Este vorba despre o acţiune pe care Federaţia Română de Fotbal a organizat-o în vederea constituirii grupei de U15 de anul viitor.

Yannis, care face parte din grupa de U14 de la FC Bihor Oradea, este însoţit la Timişoara de antrenorul său de la club, Nick Tranculov, şi are în programul acestei acţiuni, careare loc în perioada 23 – 24 aprilie, un antrenament şi un joc.
Antrenamentul a fost programat pentru miercuri, iar jocul avea loc în cursul zilei de joi, la Baza Politehnica din Timişoara, acolo unde se desăşoară acţiunea lotului naţional.

Născut la data de 14 iunie 2011, Yannis Laslău s-a remarcat din plin şi la recentul turneu din Grecia, unde a disputat cu FC Bihor finala turneului Silver Cup. De altfel, pentru evoluţiile sale, el a fost şi intervievat, la final, de organizatori.

„Este un copil înzestrat, talentat, loveşte mingea cu ambele picioare. După muncă, iată că a venit şi răsplata pentru el, pentru că el se dedică mult fotbalului, şi acasă, dar şi după antrenamente”, a declarat despre tânărul nostru jucător, antrenorul său, Nick Tranculov.