Ştiri

Şapte jocuri amicale în această iarnă, toate pe teren propriu

 15.01.2025, 11:16

În perioada pregătirilor din această iarnă, fotbaliştii echipei de seniori a clubului nostru vor susţine un total de şapte jocuri amicale.

Prima partidă de verificare se va desfăşura pe data de 22 ianuarie, când adversar va fi o echipă ce luptă pentru promovare din Liga a 3-a, Minaur Baia Mare. Apoi, vor urma şi alţi adversari din zonă, dar şi din Ungaria, pentru a contura un tablou al jocurilor de pregătire relevant pentru această perioadă de acumulări, propus de staff-ul tehnic. 

Toate aceste dispute amicale sunt preconizate să se desfăşoare pe teren propriu, la Stadionul Iuliu Bodola sau la Baza Sportivă Motorul, bază recent inaugurată, după ce a fost modernizată şi unde din această săptămână, jucătorii clubului nostru se antrenează.

Cu o săptămână înainte de reluarea campionatului, prevăzută pentru 22 februarie, pe data de 15 februarie, băieţii noştri vor susţine două partide, pentru că staff-ul tehnic doreşte să îi vadă atunci pe toţi jucătorii la lucru evoluând un meci întreg. Astfel, o parte din jucători vor evolua în disputa cu CSM Sighet, iar ceilalţi fotbalişti vor juca în meciul programat în partea a doua a zilei, cu CS Oşorhei.

Iată însă programul complet al amicalelor din această iarnă pentru jucătorii noştri:

22 ianuarie: FC Bihor – Minaur Baia Mare
25 ianuarie: FC Bihor - DEAC Debrecen (Ungaria)
1 februarie: FC Bihor - Karcag SE (Ungaria)
5 februarie: FC Bihor – Crișul Sântandrei
7 februarie: FC Bihor – CS Diosig
15 februarie: FC Bihor - CSM Sighet 
15 februarie: FC Bihor - CS Oşorhei

Ora și locul exact de disputare la toate aceste partidele urmează să fie stabilite.