Săptămâna viitoare începe "Campionii Liceelor - Trofeul FC Bihor"
19.04.2012, 10:58"Campionii Liceelor - Trofeul FC Bihor" este o competiţie la care vor participa 12 echipe reprezentând 12 licee din Oradea.
În prima fază au fost alcătuite 4 grupe a câte trei echipe, urmând ca după disputarea jocurilor din grupe, prima clasată în fiecare serie să se califice pentru semifinale.
Meciurile, care vor dura câte 40 de minute (două reprize a câte 20 de minute), se vor desfăşura pe terenul sintetic al Stadionului Municipal "Iuliu Bodola", cu excepţia jocului din finala mare, care este programat pe terenul mare al stadionului înaintea partidei cu Gloria Bistriţa, pe care o va disputa echipa de seniori a clubului FC Bihor.
Sistemul de desfăşurare este de 8+1, fiecare echipă urmând a alinia în teren un portar şi 8 jucători de câmp.
La final, toate echipele vor primi diplome de participare, iar echipele situate pe primele trei locuri vor fi recompensate şi cu cupe şi medalii. De asemenea, va fi premiat şi cel mai bun portar, cel mai tehnic jucător şi golgheterul competiţiei. Nu vor fi uitaţi nici profesorii-antrenori, care vor primi diplome pentru activitatea depusă.
Clubul FC Bihor consideră că evocând tradiţia fotbalului din judeţul nostru, se creează o punte între trecut şi prezent pentru generaţiile tinere, generaţii care pot şi trebuie să ducă mai departe această tradiţie.
Săptămâna viitoare sunt programate primele jocuri din grupe. Programul lor este următorul:
Marţi, 24 aprilie
Ora 14 CT Mihai Viteazul - Liceul de Artă (grupa A)
Ora 15 LT Ady Endre - GS George Bariţiu (grupa B)
Miercuri, 25 aprilie
Ora 14 LT Onisifor Ghibu - LT Aurel Lazăr (grupa C)
Ora 15 CN Emanuil Gojdu - CT Transilvania (grupa D)
Etapa a II-a din faza grupelor va avea loc în datele de 2 şi 3 mai, iar cea de-a III-a, în 7 şi 8 mai. Semifinalele sunt programate pe 14 mai, finala mică pe data de 18 mai, iar finala mare pe 19 mai. Meciul din finala mare se poate desfăşura însă şi pe datele de 20 sau 21 mai, în funcţie de cum va fi programat meciul echipei de seniori.











