Sâmbătă, jucăm la Câmpulung doar cu gândul la victorie!
21.08.2025, 12:26După un start perfect de campionat, cu trei victorii în trei jocuri, băieţii de la echipa de seniori a clubului nostru se deplasează acum la Câmpulung Muscel, acolo unde sâmbătă vor susţine meciul din cadrul celei de-a patra etape a Ligii 2 Casa Pariurilor.
Jocul cu gazdele de la AFC Câmpulung Muscel este programat cu începere de la ora 11, la Stadionul Muscelul.
Vom întâlni de această dată o echipă rănită în orgoliu, după eşecul sever suferit runda anterioară la Reşiţa, când a cedat cu 0-7, iar antrenorul Erik Lincar este conştient că argeşenii se vor mobiliza în plus cu această ocazie, şi pentru a spăla ruşinea acelui rezultat.
„Consider că trebuie să facem abstracţie de ultimul joc al celor de la Câmpulung, când au pierdut cu 0-7 la Reşiţa, pentru că le-au intrat doar în ultimele minute jucătorii cu experienţă, jucători care pot pune mari probleme oricăror echipe, şi mă refer la Răuţă, mă refer la Burnea sau la Mihalcea. Ţinând cont că şi terenul este unul destul de modest, valorile se egalizează şi atunci va trebui să fim foarte concentraţi de la început, foarte bine pregătiţi, din toate punctele de vedere, pentru a obţine un rezultat pozitiv”, a declarat tehnicianul principal al echipei nostre, înaintea acestei deplasări.
Roş-albaştrii au efectuat joi dimineaţă un antrenament la Stadionul Iuliu Bodola, după care au luat masa, iar apoi s-au îmbarcat în autocar cu destinaţia Râmnicu Vâlcea, unde vor rămâne până în ziua meciului, când vor face deplasarea spre stadionul din Câmpulung Muscel.
„Deocamdată nu aveam probleme de efectiv. Suntem OK, cu moral bun, acum doar trebuie să demonstrăm că suntem o echipă solidă şi o echipă care poate câştiga în orice condiţii”, a mai afirmat Erik Lincar.
Dor de revanşă
Vă reamintim că în ediţia anterioară de campionat, echipa noastră a întâlnit formaţia din Câmpulung Muscel în runda cu numărul 2, într-un meci care s-a desfăşurat pe data de 10 august, la Buftea şi unde lucrurile au luat o întorsătură cu totul neplăcută pentru noi. După ce am controlat jocul şi am condus cu 1-0 la pauză, printr-un gol marcat de Sergiu Jurj, în minutul 23, în repriza a doua echipa argeşeană a întors situaţia pe tabelă, marcând de două ori, prin Robert Ene în minutul 61 şi Darius Ciurea în minutul 68.
Rezultatul a fost frustrant pentru echipă şi suporterii noştri, pentru că jocul a fost controlat autoritar de roş-albaştri până în minutul 60, iar la pauză s-a intrat doar cu 1-0, deşi au mai fost şi alte ocazii foarte mari.
Ca urmare, jocul din acest weekend se doreşte şi o anumită revanşă pentru ce s-a întâmplat sezonul trecut, însă mai important decât orice sunt punctele din clasament, acolo unde, după trei runde în noul sezon suntem pe locul 2, cu trei victorii din trei posibile.
De partea cealaltă, gazdele de la AFC Câmpulung Muscel se vor prezenta la această partidă de pe ultima poziţie a ierarhiei, cu 0 puncte şi golaveraj 2-12.
Luăm etapă cu etapă
„Până la urmă, trebuie să luăm etapă cu etapă. O victorie din nou ar însemna că am câştiga încă trei puncte şi ne-am menţine în partea de sus a clasamentului. Eu am spus-o tot timpul, nu pot fi prea mult afectat nici de o victorie, nici de o înfrângere, important e să fim tot timpul concentraţi și atunci eu zic că lucrurile vor decurge într-o zonă normală”, a mai declarat antrenorul principal al echipei noastre, Erik Lincar, înaintea deplasării din acest weekend.
Meciul de la Câmpulung Muescel, dintre gazdele de la AFC şi FC Bihor va putea fi urmărit online în direct, pe canalul de YouTube a Federaţiei Române de Fotbal, FRF Tv.
Iată însă programul complet al etapei a 4-a din Liga 2 Casa Pariurilor:
Vineri, 22 august, ora 17:00:
CSC 1599 Șelimbăr - Sepsi OSK (TV)
Sâmbătă, 23 august, ora 11:00:
Steaua București - ACSM Reșița (TV)
AFC Câmpulung-Muscel - FC Bihor Oradea (FRF.tv)
Metalul Buzău – Corvinul Hunedoara
CSC Dumbrăviţa – ASA Tg. Mureş
Ceahlăul Piatra Neamţ – CS Dinamo Bucureşti
FC Bacău – Concordia Chiajna
Gloria Bistriţa – CS Tunari
CSM Slatina – CS Aflumaţi
Sâmbătă, 23 august, ora 13:00:
FC Voluntari - Politehnica Iași (TV)
Duminică, 24 august, ora 12:00:
CSM Olimpia Satu Mare - Chindia Târgoviște (TV)












