S-a stabilit programul jocurilor amicale ale iernii
26.01.2012, 11:03Conducerea şi staff-ul tehnic al FC Bihor au stabilit programul jocurilor amicale pe care formaţia noastră le va disputa în perioada de pregătiri din această iarnă.
Astfel, în prima partidă, "roş-albaştrii" vor întâlni sâmbătă, de la ora 11, la Alparea, echipa locală Tricolorul, liderul clasamentului Ligii a IV-a.
După jocul de la Alparea, va urma o serie de trei partide la Salonta, cu echipe de ligă a III-a, după care în stagiul din Ungaria, mai întâi va avea loc la Budapesta, jocul cu Ferencvaros, pe data de 15 februarie. Apoi la Debrecen vor avea loc alte trei jocuri, cu echipe din Ungaria şi Ucraina, printre care şi fosta campioană a ţării vecine, DVSC Debrecen.
Iată programul jocurilor amicale din această iarnă ale echipei FC Bihor:
28 ianuarie (Alparea) - cu Tricolorul Alparea
1 februarie (Salonta) - cu CS Vladimirescu (jud. Arad)
4 februarie (Salonta) - cu Unirea Valea lui Mihai
11 februarie (Salonta) - cu Olimpia Satu Mare
15 februarie (Budapesta) - cu Ferencvaros Budapesta
18 februarie (Debrecen) - cu DVSC Debrecen
22 februarie (Debrecen) - cu Gyula sau altă echipă din Ungaria
25 februarie (Debrecen) - cu o echipă de ligă a II-a din Ucraina











