Ştiri

Rezultate bune pentru Centrul de Copii şi Juniori în actualul sezon

 07.05.2013, 08:30

În cadrul conferinţei de presă, susţinută marţi la sediul clubului, cu ocazia prefaţării turneului semifinal de juniori E, preşedintele clubului FC Bihor, Şerban Morcan, şi şeful Centrului de Copii şi Juniori, Călin Cheregi, au ţinut să menţioneze şi rezultatele bune şi foarte bune ale altor echipe din actualul sezon.

Astfel, spre exemplu, echipa de juniori D (născuţi în anul 2000, antrenor Marius Suciu), a realizat un parcurs de excepţie în faza judeţeană, de unde s-a calificat deja pentru etapa de zonă cu câteva etape înainte de final, având şi un golaveraj impresionant, 150-1.

De asemenea, echipele de juniori mari, A şi B, ale clubului sunt calificate ambele la faza play-off a Campionatului Naţional, după ce juniorii A, pregătiţi de Călin Cheregi, au terminat pe locul II, având şanse mari de calificare pe mai departe, iar juniorii B, antrenaţi de Claudiu Mutu, s-au situat pe poziţia a IV-a.

"Este de remarcat această performanţă a echipelor mari de juniori, întrucât ele au evoluat în compania unor adversari cu jucători mai în vârstă cu 2-3 ani", a precizat preşedintele Şerban Morcan.

Coordonatorul Centrului, Călin Cheregi a ţinut să remarce şi parcursul echipei a doua de seniori, care a fost reînfiinţată în vară şi care, deşi beneficiază de jucători tineri, a înregistrat numai victorii, cu două excepţii, jocurile cu Bihorul Beiuş, în Liga a V-a. 90% dintre componenţii acestei echipe fiind jucători născuţi în anii 1994 şi 1995.

Nu în ultimul rând a fost scos în evidenţă şi faptul că în mod constant un grup de 5-6 jucători de la Centrul de Copii şi Juniori al FC Bihor are în permanenţă jucători convocaţi la acţiunile loturilor naţionale.

Este vorba de jucătorii Ionuţ Pop, Bactăr, Botiş, Adrian Petricău, Valentin Petricău, Ionuţ Ban sau Darius Costea. De asemenea, şi alţi jucători ai Centrului sunt convocaţi la diferite trialuri ale loturilor naţionale, iar Lukacs Zsombor a fost prezent o săptămână la un stagiu în Italia, "ceea ce i-a prins foarte bine", după cum a precizat Călin Cheregi.

De menţionat că dintre jucătorii de la Centrul de Copii şi Juniori al FC Bihor, Sergiu Bactăr a debutat anul trecut în Liga a II-a, iar portarul Ionuţ Pop a prins şi el o dată lotul de 18 al primei echipe de seniori.