Ştiri

Remiză spectaculoasă pentru FC Bihor în debutul din grupele Cupei României

 01.09.2026, 19:11

FC Bihor Oradea a debutat cu o remiză în faza grupelor Cupei României Betano. Echipa pregătită de Erik Lincar a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată marți seara, la Brașov, pe terenul sintetic de la Baza Sportivă Carpați, împotriva formației CSM Corona Brașov.

Orădenii au avut un start foarte bun de partidă și au intrat în avantaj încă din minutul 8, prin Alexandru Boiciuc, care a reluat cu capul din apropiere după o centrare foarte bună trimisă de Mihai Orban.
FC Bihor a avut apoi mai multe situații importante de a-și mări avantajul. În minutul 16, Boiciuc a reluat cu capul din șase metri, însă portarul gazdelor, Ciuperceanu, a reținut. Două minute mai târziu, atacantul orădean a fost foarte aproape de „dublă”, șutul său de la aproximativ 18 metri lovind bara porții brașovene.
Gazdele au replicat în minutul 19, când Gheorghe Grozav a șutat din interiorul careului, puțin pe lângă bara din stânga lui Cadar.
Orădenii au continuat să fie periculoși. În minutul 23, Orban l-a angajat foarte bine pe Boiciuc în careu, dar atacantul nu a reușit să-l învingă pe Ciuperceanu din apropierea porții. În minutul 39, după o combinație frumoasă între Cocian și Orban, ultimul i-a trimis mingea lui Cocian în zona de șase metri, însă șutul acestuia a trecut peste poartă, fiind deviat în corner.
Finalul primei reprize a aparținut tot formației bihorene. În minutul 40, Kilyén a șutat periculos de la distanță, iar portarul gazdelor a scos cu dificultate mingea de sub transversală. Un minut mai târziu, Velisar a trimis și el un șut din afara careului, dar pe lângă poartă. În minutul 45, Bota i-a oferit o pasă foarte bună lui Boiciuc, însă acesta nu a reușit să înscrie din unghi.
Astfel, la pauză, CSM Corona Brașov – FC Bihor Oradea 0-1, după o primă repriză în care formația orădeană a avut inițiativa și cele mai mari ocazii.

Gazdele egalează, dar FC Bihor revine în avantaj

FC Bihor a continuat să caute golul și în debutul reprizei secunde. În minutul 54, după o lovitură liberă, portarul Coronei a respins o reluare cu capul, dar apoi a repus greșit, mingea ajungând la Cocian, care nu a reușit să profite de oportunitate.
Corona a început să pună mai multă presiune, iar în minutul 56 Roșu a șutat din aproximativ 14 metri, peste poartă.
În minutul 63, gazdele au reușit egalarea. Lascu a centrat de pe partea dreaptă, iar Gheorghe Grozav a reluat cu capul, din șapte metri, fără șanse pentru Edgar Cadar: 1-1.
Răspunsul bihorenilor a venit rapid. În minutul 69, după un corner executat de pe partea stângă,  Alexandru Bota a centrat, Ioan Filip a deviat cu capul spre poartă, mingea a fost respinsă, dar Ioan Hora, aflat în apropiere, a urmărit faza și a înscris din patru metri. FC Bihor revenea în avantaj, 2-1.
În continuare, formația brașoveană a încercat să forțeze egalarea. În minutul 76, Dumitriu a reluat cu capul din șapte metri, însă Edgar Cadar a reținut. Șase minute mai târziu, Rusu a trimis și el cu capul, dar peste poartă.
În minutul 84, Corona a fost foarte aproape de egalare. Gheorghe Grozav a executat o lovitură liberă de la aproximativ 22 de metri, poziție centrală, iar mingea a lovit bara transversală.

Egalare în minutul 87 și două ocazii uriașe în prelungiri

Presiunea gazdelor a dat rezultate în minutul 87. După un corner executat de pe partea dreaptă, Dumitriu a reluat cu capul, iar Alexandru Mateiu, aflat în careul mic, a preluat și a șutat de la aproximativ patru metri, restabilind egalitatea: 2-2.
Finalul a fost însă unul spectaculos, iar FC Bihor putea pleca de la Brașov cu toate cele trei puncte. Mai întâi însă, în minutul 90, Lascu a avut o situație bună în careul bihorenilor, atacantul gazdelor a pătruns și a fost blocat de Pedro Albino, care a respins în corner.
Apoi, în prelungiri, FC Bihor a avut două șanse uriașe de a marca golul victoriei.
În minutul 90+2, după o lovitură liberă de pe partea stângă, Alexandru Boiciuc a reluat din doar patru metri, însă portarul Ciuperceanu a avut o intervenție excelentă și a reușit să respingă.
Un minut mai târziu, în 90+3, după o nouă lovitură liberă de pe stânga, Ioan Hora a rămas singur la șase metri, însă reluarea sa a trecut peste transversală.
Partida s-a încheiat astfel cu scorul de 2-2, FC Bihor obținând un punct la debutul în faza grupelor Cupei României.
Pentru formația orădeană urmează meciurile din campionat, în timp ce în Cupa României lupta din Grupa C continuă.

CSM Corona Brașov – FC Bihor Oradea 2-2 (0-1)
Au marcat: Gheorghe Grozav (63), Alexandru Mateiu (87) / Alexandru Boiciuc (8), Ioan Hora (69)
CSM Corona Brașov: Sebastian Ciuperceanu – Cosmin Stăncuțu, Florin Dumbravă, Vlad Barnea (46 Darius Dragomir), Gheorghe Grozav (cpt.), Rareș Enceanu (77 Andrei Gavrilă), Răzvan Iorga (46 Alexandru Mateiu), Lucian Dumitriu, Eduard Șerbănoiu (46 Mario Matsumoto), Nicolae Roșu (62 Gheorghe Rusu), Andrei Lascu.
Rezerve neutilizate: Albert Popa – Raul Găvîrliță, Vadim Covalciuc, Dan Vasile.
Antrenor principal: Marian Constantinescu.
FC Bihor Oradea: Edgar Cadar – Szabolcs Kilyén (70 Pedro Albino), Andrei Gal - cpt. (70 Abel Popa), Paul Antoche, Mihai Velisar – Nik Jermol – Angelo Cocian (62 Ioan Hora), Antonio Cruceru (46 Ioan Filip), Alexandru Bota, Mihai Orban (77 Eduard Duţu) – Alexandru Boiciuc.
Rezerve neutilizate: Iustin Chirilă – Tudor Călin, Rareș Igna, Mark Moruț.
Antrenor principal: Erik Lincar.
Stadion: Baza Sportivă Carpați, Brașov (teren sintetic)
Arbitri: Roxana Timiș (Sibiu) - Bogdan Ioan Cozorici (Sălaj) şi Constantin Cristian Cosmescu (Vâlcea). Arbitru de rezervă: Robert-Ioan Frățilă (Sibiu)
Observator de arbitri: Zoltan Tamas (Harghita)
Delegat de joc: Marcel Marin (Prahova)