Răzvan Lupu în vizită la CN "Emanuil Gojdu" - FOTO
25.05.2011, 14:12După colegiile naţionale "Mihai Eminescu" şi "Ady Endre", miercuri a venit rândul celor de la CN "Emanuil Gojdu" să primească vizita unui fotbalist de la FC Bihor. Fundaşul stânga Răzvan Lupu a fost ales de echipa liceului de la "Emanuil Gojdu" ca să-i reprezinte la Cupa Liceelor, competiţie organizată de clubul FC Bihor.
Răzvan Lupu, care l-a înlocuit pe Andrei Florean, plecat să-şi susţină în avans bacalaureatul, a fost miercuri în vizită la aceştia, le-a oferit o minge cu toate autografele jucătorilor formaţiei "roş-albastre", a schimbat câteva pase cu ei, a interacţionat cu elevii şi profesorii şi a dat lovitura de start în finala competiţiei interne, pe care CN "Emanuil Gojdu" o organizează an de an.
Cele mai multe întrebări adresate jucătorului echipei FC Bihor au fost adresate în legătură cu activitatea şi ascensiunea acestuia către fotbalul de performanţă, dar şi cu privire al şansele de promovare în Liga a I. Răzvan, la rându-i, le-a mulţumit pentru faptul că l-au ales ca reprezentant la Cupa Liceelor, le-a urat mult succes şi i-a îndemnat să fie într-un număr cât mai mare alături de formaţia fanion a judeţului la jocul de vineri cu Petrolul, pe care FC Bihor trebuie să-l câştige pentru a face un pas uriaş spre promovare.
În Cupa liceelor, echipa CN "Emanuil Gojdu", ocupă locul II, la egalitate de puncte cu cei de la "Mihai Eminescu" înaintea ultimului joc, în cadrul căruia aceste două echipe se vor întâlni în meci direct, câştigătoarea partidei urmând a trece pe primul loc şi, implicit, a-şi adjudeca turneul.
Ultimul meci din Cupa Liceelor - FC Bihor va avea loc vineri, de la ora 12, pe terenul sintetic de la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", în deschiderea partidei de seniori FC Bihor - Petrolul Ploieşti.











