Ştiri

Partida cu Gaz Metan Severin, de sâmbătă, a fost amânată pentru 14 septembrie

 30.08.2011, 14:24
La solicitarea clubului FC Bihor, partida pe care „roş-albaştrii" trebuiau s-o dispute sâmbătă la Drobeta Turnu Severin, în cadrul etapei a III-a a Seriei a II-a din Liga a II-a la fotbal a fost amânată pentru data de 14 septembrie.

Astfel, Federaţia Română de Fotbal a dat curs cererii clubului orădean, care a solicitat această amânare a partidei de sâmbătă, 3 septembrie, de la Dr. Tr. Severin, cu formaţia locală Gaz Metan, pentru faptul ca are doi jucători importanţi convocaţi la lotul national de tineret (U21), pe mijlocaşul Selagea şi atacantul Mărkuş. Aceştia vor evolua vineri, în echipa pregătită de Emil Săndoi, în deplasare, în compania reprezentativei similare a Kazahstanului.

În atari condiţii, programată iniţial pentru sâmbătă, 3 septembrie, partida Gaz Metan Severin - FC Bihor a fost amânată pentru data de 14 septembrie, de la ora 20.

FC Bihor va disputa sâmbătă, 3 septembrie, totusi un joc amical. "Roş-albaştrii" vor întâlni în deplasare echipa de pe locul IV în Liga I, după 5 etape, U Cluj. Meciul va avea loc de la ora 11.