Ştiri

Până joi dimineaţă au fost vândute 2 500 de abonamente!

 14.09.2023, 12:58

În aceste zile continuă comercializarea abonamentelor pentru sezonul competiţional 2023-2024, atât online, cât şi la Stadionul „Iuliu Bodola”.

La stadion sunt aşteptaţi cei care doresc să achiziţioneze abonamentele cu bani cash,  joi, între orele 14-19, şi vineri, între orele 11-19.

Cei care şi-au comandat abonamentele online, le pot ridica de la stadion, vineri, între orele 11-19.

Reamintim că tarifele abonamentelor FC Bihor Oradea pentru sezonul competiţional 2023-2024 sunt următoarele:
- 100 lei pentru un abonament obişnuit
- 1000 lei pentru abonamentul „membru suporter”
Abonamentul obişnuit include şi meciurile din Cupa României, iar cei care achiziţionează abonamente „membru suporter” devin membri oficiali ai clubului. Aceştia vor primi şi un tricou personalizat şi o eşarfă în culorile clubului.

Până joi dimineaţa au fost vândute deja 2500 de abonamente.

„Faptul că avem deja vândute 2 500 de abonamente este un lucru cât se poate de îmbucurător, pentru că noi suntem o echipă de Liga a III-a şi sunt echipe de Liga I care nu au un astfel de număr de abonamente vândute.
Le mulţumesc suporterilor pentru interesul acordat echipei noastre în ultimele zile, suntem conştienţi că meciurile din cupă cu FCSB şi Dinamo au contat, dar noi îi aşteptăm în număr cât mai mare şi la jocurile din campionat, acolo unde este principalul obiectiv al echipei noastre”, a declarat preşedintele clubului, George Tătar.