Ştiri

Orădeanul Adrian Markus, trei goluri în poarta Ciprului

 21.09.2010, 18:12

Trei dintre juniorii de la FC Bihor au fost convocaţi la lotul naţional Under 19 a României pentru un stagiu de pregătire care cuprinde şi două meciuri de verificare. În prima partidă disputată luni pe stadionul din Berceni, România a învins Cipru cu scorul de 3-2 (0-1), eroul meciului fiind atacantul orădean Adrian Markus.

Intrat în teren în minutul 46, la scorul de 0-1, Markus a marcat primul gol la doar patru minute de la reluarea reprizei a doua, pentru ca la final, în minutele 88 şi 89 să înscrie golurile decisive în victoria naţionalei României.

Din echipa României care a întâlnit Cipru au făcut parte alţi doi jucători de la FC Bihor. Andrei Florean a fost titular, fiind schimbat în minutul 75 cu Andrei Grosu, iar Mădălin Popa a intrat în teren în minutul 64, înlocuindu-l pe Patric Wellet.