Ştiri

Înfrângere în prima etapă a turneului zonal pentru juniorii D de la FC Bihor (FOTO)

 21.05.2013, 21:30

În primă etapă a turneului zonal al Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor D (copii născuţi în anul 2000), desfăşurat la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", echipa FC Bihor, pregătită de Marius Suciu, a fost învinsă cu scorul de 5-1 de Kinder Tg. Mureş, după ce la pauză mureşenii conduceau cu 2-0.

Echilibrul jocului s-a rupt în minutul 9, când Andrei Ulici, unul dintre cei mai buni jucători ai gazdelor, a făcut henţ în careu şi a fost eliminat, jucătorii de la Kinder deschizând scorul din lovitura de pedeapsă ce a urmat.

După acest moment, având om în plus, mureşenii au controlat jocul, până la pauză au mai înscris o dată, pentru ca în partea a doua să se desprindă considerabil. Golul orădenilor a fost înscris la 4-0 pentru Kinder de Darius Roman, din penalty.

Echipa trimisă în teren de Marius Suciu de la început în acest joc a fost formată din: Răzvan Egri – Laviniu Ciucle, Alexandru Gergely, Andrei Ulici, Alin Panti – Călin Duruş, Adrian Trincă, Darius Roman, Szabo Roland – Călin Jurj şi Alexandru Junc. Pe parcurs au mai intrat însă şi: Peter Bucur, Adrian Balog şi Raul Naghiu.

Şi în celălalt joc al primei etape s-a înregistrat acelaşi scor, de 5-1. Învingătoare în această dispută a fost Universitatea Cluj, în confruntarea cu Viitorul Alba Iulia.

Miercuri sunt programate jocurile etapei a II-a. De la ora 17, FC Bihor întâlneşte Viitorul Alba Iulia, iar de la ora 18.30, U Cluj Napoca – Kinder Tg. Mureş.

GALERIE FOTO, AICI!