Ştiri

Mircea Frăţică, noul manager al FC Bihor

 16.11.2010, 16:26

Mircea Frăţică, noul manager al FC Bihor, este un nume cunoscut în lumea judo-ului, unde deţine un palmares impresionant. S-a născut la data de 14 iulie 1957 la Pogoanele, judeţul Buzău, şi s-a remarcat prin rezultatele obţinute în judo, atât la nivel naţional cât şi internaţional.

A fost, pe rând, vicecampion european în anul 1980, campion european de seniori în 1982, iar în 1983 a obţinut locul 3 la Campionatele Mondiale şi la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. A fost prima medalie obţinuă de judo-ul românesc la JO. În prezent, Mircea Frăţică deţine titlul de antrenor emerit.

"Pentru mine este o onoare să deţin funcţia de manager al clubului FC Bihor. Deşi vin din lumea judo-ului, nu sunt străin de fenomenul fotbalistic. Ştiu care sunt pretenţiile domnului Marius Vizer şi de aceea sper să pot pune în practică toate cunoştinţele mele în domeniu, pentru ca FC Bihor să revină acolo unde îi este locul, în primul eşalon", a declarat Mircea Frăţică.