Mijlocaşul Ciprian Selagea a semnat cu FC Bihor
15.04.2011, 19:11Ciprian Selagea este internaţional de tineret, component al lotului naţional, şi a evoluat până în prezent doar la clubul din Alba Iulia.
În vârstă de 21 de ani, Selagea are la activ deja mai multe meciuri în Liga I, acolo unde a evoluat anul trecut cu Unirea.
Ciprian Selagea vine să întărească compartimentul median al bihorenilor, antrenorul Gheorghe Ghiţ având numai cuvinte de apreciere la adresa sa. "Este un jucător care are un potenţial bun. Sper ca nivelul său fizic să ne permită să-l utilizăm cât mai repede. E un jucător care la vârsta lui are şi experienţa primei divizii. Este un jucător care corespunde profilului de care echipa are nevoie, tânăr, de perspectivă", a declarat tehnicianul orădean.
La rândul său, tânărul mijlocaş s-a arătat satisfăcut că a ajuns la clubul bihorean. "Mă simt încântat că am ajuns aici. Sper să mă integrez cât mai repede, alături de noii mei colegi, iar la finalul campionatului să ne putem bucura împreună de realizarea obiectivului, acela de a promova", a declarat el, după primul antrenament în culorile roşu şi albastru.











