Meci foarte dificil pentru orădeni, sâmbătă, la Tg. Mureş
20.03.2014, 11:30După egalul de pe teren propriu, înregistrat sâmbătă, în compania reşiţenilor de la Metalul, jucătorii formaţiei orădene de fotbal FC Bihor îşi continuă parcursul din campionatul Ligii a II-a, Seria a II-a, cu un nou joc extrem de dificil, programat sâmbătă, 22 martie, de la ora 11, la Tg. Mureş, în compania formaţiei locale ASA.
Partida, care va avea loc pe Stadionul Transil, va opune formaţiile de pe locul III, ASA Tg. Mureş, cu 28 de puncte, şi locul X, FC Bihor, cu 18 puncte.
"Meci greu. Din nou întâlnim o echipă care se află în momentul de faţă pe primul loc în clasamentul play-off, echipă care îşi doreşte promovarea în prima ligă şi care vine după o înfrângere la FC Olt, formaţie care doreşte să-şi consolideze poziţia în play-off şi care vizează toate cele trei puncte. Echipa mureşeană are în componenţă jucători valoroşi şi cu experienţă, ca N`Doye, Hora, Voiculeţ, Bumba sau Sepsi, dar noi mergem acolo ca să dăm tot ce putem la ora jocului şi să ne întoarcem cu punct sau puncte. Dacă vom reuşi rămâne de văzut sâmbătă la ora 13", a declarat antrenorul echipei FC Bihor, Alexandru Pelici.
Tehnicianul orădean se confruntă cu două probleme de efectiv înaintea disputei, fundaşul central Florin Lazăr fiind suspendat, iar mijlocaşul Sebastian Ianc, accidentat.
Plecarea spre Târgu Mureş a orădenilor este programată vineri după antrenament.
În tur, la Oradea, FC Bihor s-a impus cu scorul de 1-0, iar partida de sâmbătă, dintre ASA Tg. Mureş şi FC Bihor va fi televizată, putând fi urmărită pe micul ecran pe TVR.











