Ştiri

La mulţi ani Marius Vizer!

 07.11.2011, 00:02
Finanţatorul echipei FC Bihor, domnul Marius Vizer, îşi serbează ziua de naştere, luni, 7 noiembrie. Cu acest prilej, echipa "roş-albastră" a dorit să dedice victoria repurtată în jocul de duminică din compania vâlcenilor de la CSM, domnului Vizer.

"Mă bucur că am câştigat acest joc. Felicit jucătorii pentru determinare, iar această victorie, importantă pentru noi, în acest moment, o dedicăm domnului Vizer, finanţatorul echipei noastre, care luni îşi serbează ziua de naştere", a declarat la finalul jocului din etapa a XII-a antrenorul Stelian Farcău.

Marius Vizer, este proprietarul firmei Liberty, firmă care asigură managementul echipei de seniori a clubului FC Bihor.

După activitatea din judo, unde a parcurs toate gradele, de la sportiv, la antrenor şi conducător, ajungând în vârful piramidei, ca preşedinte al forului internaţional a acestei discipline, Marius Vizer s-a implicat de câţiva ani şi în fotbal, reuşind trei promovări în liga I, două cu FC Bihor şi una cu Liberty. Din păcate, ultima promovare nu s-a putut materializa în sezonul actual, datorită nelicenţierii, dar fanii şi împătimiţii culorilor "roş-albastre" orădene privesc optimişti spre viitor, mulţumindu-i domnului Vizer pentru implicare şi rezultatele obţinute, sperând în acelaşi timp că de numele dânsului se va lega şi următoarea promovare, de această dată materializată şi-n campionat, în primul eşalon.

La ceas aniversar, clubul FC Bihor, suporterii şi împătimiţii fotbalului orădean îi urează un sincer şi călduros "LA MULŢI ANI!!!" domnului Marius Vizer.