Ştiri

La mulți ani, Cosmin Bodea!

 12.06.2026, 11:19

Născut la Beiuș, la data de 12 iunie 1973, Cosmin Bodea s-a lansat în fotbal de la FC Bihor. A debutat la gruparea roș-albastră în 1994 și s-a impus imediat prin valoarea sa. Un an mai târziu se transfera la FC Brașov unde ascensiunea a continuat, astfel că a ajuns la Dinamo pentru două sezoane sezoane. După o evoluție de un an în Turcia, la Skariaspor, s-a reîntors FC Brașov, echipa de care se leagă mare parte din cariera sa. Un total de nouă ani la brașoveni, și cu apogeu, celebrul meci cu Inter din Cupa UEFA când adversarul direct al lui Cosmin a fost tocmai Ronaldo. Cosmin a fost căpitanul echipei brașovene. 

A început de timpuriu cariera de antrenor, la Precizia Săcele și le-a mai pregătit, printre altele, pe FCM Tg. Mureș și chiar FC Brașov. Actualmente antrenează echipa de Liga 3 Lotus Băile Felix, fiind stabilit la Sânmartin. 

Cu ocazia împlinirii vârstei de 53 de ani, îi dorim lui Cosmin mult succes și tradiționalul La mulți ani!