Ştiri

La mulți ani, Bogdan Vrăjitoarea!

 07.02.2026, 08:38

foto: gsp

18 iunie 2003. Un stadion orădean arhiplin, Peste 20.000 de spectatori la barajul dintre FC Bihor și Oțelul Galați. Echipa orădeană nu a cedat chiar dacă era condusă la general cu 1-3 (după 1-2 în tur). A găsit forța să revină iar eroul a fost Bogdan Vrăjitoarea, vârful de atac al echipei orădene a marcat un prim gol în minutul 70 al acelui joc. Peste 11 minute scorul devenea egal la general: 3-3, gol marcat tot de Bogdan. S-a intrat în prelungiri unde s-a jucat pe regula golului de aur. Iar în primul minut al acestora, „Vrajă” a scăpat în stânga și a pus mingea cu latul în colțul lung. S-a declanșat cea mai mare bucurie din fotbalul bihorean de după Revoluția din 89. 

Astăzi, 7 februarie, este ziua lui Bogdan Vrăjitoarea care împlinește 48 de ani. Născut în 1978, la Craiova, Bogdan a debutat la Universitatea Craiova când avea 17 ani. A mai trecut pe la Rocar, Dinamo, Astra și Gloria Bistrița pentru ca în 2002 să ajungă la Oradea pentru două sezoane. A evoluat în 42 de jocuri de campionat pentru gruparea orădeană și a marcat 22 de goluri, dar cele patru din baraj (pentru că au fost cele trei de la Oradea dar și golul din meciul tur) rămân în istoria fotbalului bihorean, la fel ca Bogdan.

La mulți ani, „Vrajă”!