Ştiri

Juniorii de la U19 şi-au luat revanşa în campionat, după eliminarea din cupă

 13.10.2025, 11:20

Echipa de juniori mari a clubului nostru şi-a luat revanşa duminică în faţa celor de la LPS Bihorul, după eliminarea, la penalty-uri, din Cupa României. De această dată, băieţii de la U19 au evoluat în campionat, în etapa cu numărul 8, tot pe terenul adversarilor, la Stadionul Tineretului.
De această dată însă elevii antrenorului Claudiu Mutu s-au impus clar, fără drept de apel, cu scorul de 4-0 şi şi-au consolidat prima poziţie în clasament, unde au 24 de puncte, după 8 victorii în 8 jocuri.
Scorul l-a deschis Zoard Galaschek în minutul 4, pentru ca peste doar trei minute, Ianis Cherman să îl urce la 2-0. Scorul pauzei a fost însă 3-0 pentru FC Bihor, după ce Alexandru Ferariu a înscris şi el în minutul 35. 
În repriza a doua, Darius Oşvat a stabilit scorul final, 4-0 pentru trupa noastră, după un gol marcat în minutul 58. 
Prin acest succes, formaţia de juniori U19 a clubului nostru s-a desprins în fruntea clasamentului la 9 puncte faţă de echipa de pe locul 2, SCM Zalău.

Şi la categoria U17, băieţii de la FC Bihor s-au impus duminică, în etapa a 8-a a Campionatului Naţional, pe terenul celor de la LPS Bihorul, cu scorul de 2-1.
Alexandru Raul Pop a deschis scorul în minutul 39. În partea a doua, gazdele au egalat însă prin Eduard Lazăr, în minutul 74, dar Rafael Curpaş a adus victoria formaţiei noastre, după ce a marcat în minutul 86. 
Elevii lui Sorin Pop au ajuns astfel la al şaselea succes în campionat, unde mai au şi două rezultate de egalitate şi unde, după 8 etape, ocupă locul 2 în serie, cu 20 de puncte, un punct mai puţin decât liderul LPS Cluj Napoca.

La U16 şi la U15, echipele clubului nostru au evoluat acasă, sâmbătă, la Baza Sportivă Motorul, în compenia formaţiilor similare ale clubului ACS Transilvania Sport Academy.

Aflată pe primul loc, cu punctaj maxim, trupa de U16, pregătită de antrenorul Dorin Mihuţ, şi-a respectat blazonul şi s-a impus şi de această dată destul de clar, cu scorul de 5-1, ajungând acum la un total de 21 de puncte, din 21 posibile.
La pauză am condus cu 2-1, după ce Gabriel Tabora a deschis scorul destul de repede, în minutul 8. Oaspeţii aveau să egaleze însă în minutul 19, prin Andrei Caba, dar chiar înainte de pauză, în minutul 45, Gabriel Tabora a reuşit dubla, înscriind pentru 2-1.
În partea a doua roş-albaştrii s-au desprins şi au mai marcat de trei ori, prin Mohammed Rafik în minutul 65, Denis Gal în minutul 75 şi Alex Pavăl, care a stabilit scorul final, 5-1, în minutul 88.

La U15 am avut parte însă de un joc mult mai strâns, pentru că a fost vorba despre derby-ul etapei, întrucât se întâlneau echipele de pe locurile 2 şi 3. De altfel, şi scorul a reflectat echilibrul din meci, acesta fiind egal, 1-1. Oaspeţii au marcat mai întâi, în prima repriză, prin Darius Ciprian Rezmuves în minutul 6, dar după pauză, Laurenţiu Sălăgean a restabilit egalitatea, în minutul 54.
După acest rezultat, echipa antrenată de Cristian Lupuţ se menţine pe locul 3 al clasamentului, cu 16 puncte, la trei lungimi de adversara de sâmbătă, ACS Transilvania, clasată pe locul 2, şi la cinci puncte faţa de liderul Sporting Cluj.

FOTO, AICI! (sursa: Alex Covaci)