Juniorii clubului FC Bihor s-au impus pe linie în ultima etapă de până acum a Campionatului Republican
08.11.2011, 20:25Astfel, în penultima etapă a returului de campionat la juniorii mari, atât cei de la categoria A cât şi cei de la B au obţinut victorii externe.
La juniori A, FC Bihor s-a impus la Lugoj, în faţa formaţiei locale, CSS, cu scorul de 3-1, prin golurile marcate de Hosu Marius şi Waritz Akos (2).
Evoluând tot la Lugoj, cu ecxhipa similară a aceluiaşi club, CSS, juniori B "roş-albaştri" au câştigat şi mai clar, cu 7-0, marcatori fiind în acest joc: Bogdan Sergiu, Petricău Valentin (3), Nichita Denis (2) şi Lukacs Zsombor.
Scorul etapei la echipele de juniori ale clubului nostru l-au reuşit în această rundă însă juniorii C. Aici, CS FC Bihor Oradea 97 a spulberat pur şi simplu CSO Ştei, căreia i-a administrat un neverosimil 16-0. Golurile, multe la număr, au fost înscrise în acest joc de: Junc (5), Buda (2), Ban (2), Cuc (2), Csany (2), Cacovean, Chiş şi Venter.
Tot la juniori C, CS FC Bihor Oradea 98 a învins Unirea Valea lui Mihai, cu 4-2. Au marcat: Chişvasi (2), Ianceu şi Begher.
În fine, pe teren propriu au evoluat şi tinerii fotbalişti ai clubului nostru de la juniori E, în compania celor de la Valea lui Mihai. Aici, scorul a fost şi mai clar, 8-0 pentru jucătorii noştri. Au marcat: Ladanyi (2), Herman (2), Iova, Bartha, Taran şi Gaceu.











