Juniorii B de la FC Bihor au obţinut la Dej cea de-a treia victorie din acest sezon
21.09.2023, 09:00
Echipele de juniori mari ale clubului FC Bihor Oradea şi-au continuat în această săptămână seria jocurilor din cadrul competiţiilor naţionale oficiale de juniori republicani.
Atât juniorii A, cât şi juniorii B au evoluat miercuri la Dej, pe terenul echipelor similare din cadrul clubului gazdă, Unirea. Tinerii fotbalişti „roş-albaştri” au obţinut o victorie, prin juniorii B (U17), care s-au impus cu 4-2, şi au cedat la juniorii A (U19) cu 1-3, în faţa gazdelor de la Unirea.
Echipa de juniori B, pregătită de antrenorul Sorin Todea, a câştigat cu 4-2, prin golurile marcate de Ianis Cherman, care a înscris de trei ori, şi Florin Zbârce. De menţionat însă că portarul orădean Arsenie Mocan a apărat un penalty.
Pentru echipa de juniori B de la FC Bihor acesta a fost al treilea succes, în cele patru jocuri disputate.
La juniori A, orădenii cu cedat cu 1-3, golul formaţiei noastre fiind reuşit de Răzvan Săutiuţ.