Înfrângere în faţa ungurilor de la Ferencvaros - FOTO
05.02.2011, 15:06FC Bihor a disputat sâmbătă, la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", cel de-al patrulea joc din acest an, şi primul pe teren propriu, în care adversară i-a fost cea mai titrată echipă a Ungariei, Ferencvaros Budapesta.
Meciul, care a avut caracter amical, s-a încheiat cu victoria oaspeţilor, cu scorul de 3-1(1-1). După ce Cr. Cigan a deschis scorul în minutul 18, oaspeţii au punctat prin: Toth Bence, în min. 40, Hector Morales, în min. 56, şi Miljkovic, în min. 58.
Echipa orădeană a început jocul în formula: Pogacsics - Moraru, Muscă, Olteanu, Lupu - Sorian, Chiş, Coroian - Florean, Cr. Cigan, Fl. Pop. În repriza a doua au mai fost introduşi: Fildan - Vidovic, Bârză, Deaconescu, Iuhas, Danci, Ionescu, Petrache şi EL Hadji.
Cu această ocazie a fost testat şi jucătorul sârb Vidovic.
După dispută, antrenorul Gheorghe Ghiţ a declarat: "A fost un antrenament fizic foarte bun. Am jucat de la egal la egal cu Ferencvaros. Ne-am creat multe ocazii în prima repriză, pe fondul schimbărilor, însă am cedat în repriza a doua. A fost grea adaptarea la zăpadă, noi venind după antrenamente şi jocuri susţinute pe teren sintetic, în timp ce adversarii noştri au fost la cel de-al cincilea joc pe zăpadă".
Următorul joc amical pentru formaţia fanion a judeţului Bihor este programat pe 16 februarie, la Mediaş, cu echipa locală, Gaz Metan, componentă a Ligii I.