Ştiri

Înfrângere după un meci cu răsturnări de situație pe „Iuliu Bodola”

 19.04.2026, 16:05

FC Bihor Oradea a cedat duminică, pe teren propriu, în fața liderului Corvinul Hunedoara, scor 1-3, în etapa a 5-a a play-off-ului Ligii a II-a, la capătul unui joc în care roș-albaștrii au început foarte bine, dar au fost nevoiți să gestioneze o repriză secundă în inferioritate numerică.

Partida disputată pe Stadionul Iuliu Bodola a debutat cu o ocazie importantă a oaspeților, însă intervențiile inspirate ale defensivei bihorene au menținut tabela intactă. Replica gazdelor nu a întârziat să apară, iar în minutul 13, căpitanul Ioan Hora a finalizat excelent o acțiune de contraatac, după o pasă filtrantă venită de la Șerban, ducând scorul la 1-0.

Formația pregătită de Erik Lincar a continuat să fie periculoasă și a trecut pe lângă majorarea avantajului, însă lipsa de eficiență avea să fie sancționată. În minutul 19, Corvinul a restabilit egalitatea în urma unui corner, fază la care mingea a fost deviată nefericit în propria poartă de Ioan Hora.

După golul egalizator, oaspeții au preluat inițiativa, iar în minutul 38 au reușit să întoarcă rezultatul, prin Mario Bratu, care a punctat din apropiere, în urma unei acțiuni dezvoltate pe flancul stâng.

Un moment-cheie al partidei s-a consumat la finalul primei reprize, când Ioan Hora a fost eliminat, în urma unui dialog tensionat cu arbitrul, iar FC Bihor Oradea a fost nevoită să abordeze repriza secundă în inferioritate numerică.

După reluare, jocul s-a echilibrat pentru o perioadă, însă avantajul omului în plus și-a spus treptat cuvântul în favoarea liderului. În minutul 65, Corvinul a primit o lovitură de la 11 metri, transformată de Ribeiro, care a stabilit scorul final, 1-3.

Pe final, în ciuda eforturilor depuse, bihorenii nu au mai reușit să revină în joc, iar partida s-a încheiat cu victoria oaspeților.

Caseta tehnică

FC Bihor Oradea – Corvinul Hunedoara 1-3 (1-2)
Au marcat: Hora 13 / Hora 19 (autogol), Bratu 38, Ribeiro 65 (penalty)
FC Bihor: Cadar – Cucu (46 Iancu), A. Gal (46 Moussinga), A. Popa, Șerban – Filip, Enceanu, Gunie (77 Tudor Călin) – Tescan (58 Gal-Andrezly), Hora, Stahl (58 Chirițoiu)
Antrenor: Erik Lincar
Corvinul: Sandu – De Sousa, Fl. Ilie (77 Lică), Manolache, Pădurariu – Cărăruș (72 Bradu), Gideon – Bratu (81 Deaconu), Ribeiro (77 Neacșa) – Pîrvulescu – Buziuc (72 Filip Ilie)
Antrenor: Florin Maxim
Arbitru: Sorin Vădana (Cluj-Napoca)
Asistenți: Ioan Humiță (Caraș-Severin), Cristian Cosmescu (Râmnicu Vâlcea)
Cartonaș roșu: Hora (FC Bihor, la pauză)

Clasament – Play-off Liga a II-a
    1. Corvinul Hunedoara – 62 puncte 
    2. Sepsi OSK Sf. Gheorghe – 57 puncte 
    3. FC Voluntari – 52 puncte 
    4. Steaua București – 45 puncte 
    5. FC Bihor Oradea – 42 puncte 
    6. Chindia Târgoviște – 39 puncte 

Etapa viitoare

În etapa următoare, FC Bihor Oradea va evolua din nou pe teren propriu, urmând să întâlnească formația Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, joi, 23 aprilie, de la ora 17:15, într-un nou duel important din play-off.