Ştiri

Informaţii privind vânzarea biletelor şi modul de intrare pe stadion la meciul cu Corvinul Hunedoara!

 22.04.2025, 11:38

Etapa 5 Play-Out - LIGA 2 Casa Pariurilor

FC BIHOR ORADEA – CORVINUL HUNEDOARA


Sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 11:00, pe Stadionul Iuliu Bodola, vine momentul unui nou test de foc pentru FC Bihor! 
Întâlnim liderul Grupei A din Play-Out, Corvinul Hunedoara – o echipă cu tradiție, dar care vine în Oradea să dea piept cu un FC Bihor renăscut

De la startul Play-Out-ului, cu noul staff la cârmă, echipa noastră este NEÎNVINSĂ:

    • Victorie la Metalul Buzău
    • Victorie acasă cu CSC Dumbrăvița
    • Egal la CSM Focșani

Meciul NU va fi televizat, așa că singura șansă să trăiești atmosfera și emoția meciului este din tribună! Hai alături de noi, avem nevoie de sprijinul vostru! 

Accesul este permis pe stadion începând cu ora 9:30.

Recomandăm achiziția de bilete online: https://www.bilete.ro/fc-bihor-oradea-fc-corvinul-hunedoara/


Casieriile din ziua meciului vor fi amplasate la Poarta 4 și vor fi deschise începând cu ora 9:30.

Program Casierie Stadion achiziție bilete (în cadrul Fan Shop-ului de lângă Poarta 1):

    • Miercuri, 23 Aprilie, orele 14:00 - 18:00
    • Vineri, 25 Aprilie, orele 14:00 - 18:00

Porțile de acces pentru fiecare sector al stadionului sunt indicate în grafica atașată biletului achiziționat. Vă rugăm să verificați sectorul și poarta corespunzătoare biletului dumneavoastră pentru un acces facil și rapid și să consultați politica de achiziție și info acces: www.fcbihor.ro/acces

Biletele cumpărate în zilele premergătoare meciului beneficiază de o reducere de 5 RON față de prețul standard. Recomandăm achiziționarea anticipată (online sau casierie stadion) pentru a profita de această ofertă și a evita aglomerația din ultimele minute înainte de începerea partidei.

Copiii cu vârsta până în 14 ani au accesul GRATUIT, în baza unui bilet eliberat cu cost 0 RON.

Accesul este permis pe bază de scanare a codului QR a abonamentului sau a biletului, atât în format digital (telefon), cât și fizic (print hârtie sau abonament card).

Persoanele cu dizabilități beneficiază de gratuitate în peluze, în baza certificatului justificativ, însoțit de actul de identitate, prezentate la casierie.

Abonații vor efectua accesul în baza abonamentului achiziționat.

Vă rugăm 
Un club, un oraș, un județ, un viitor împreună!
HAI BIHORU'!