Inaugurarea tabelei de marcaj electronice a Stadionului Municipal "Iuliu Bodola" a adus victoria "roş-albaştrilor"
24.10.2011, 22:02Dacă, spre exemplu, la inaugurarea stadioanelor "Naţional Arena" sau "Cluj Arena", jocurile care au inaugurat aceste baze sportive s-au "soldat" cu rezultate negative pentru echipele româneşti, inaugurarea tabelei electronice de la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" a adus şi victoria echipei gazdă, FC Bihor, care a revenit cu un succes după patru rezultate de egalitate consecutive.
Cel care a modificat pentru prima dată noua tabelă de marcaj de la stadionul orădean a fost fundaşul stânga Diarra, care a înscris în minutul 18 al jocului cu Juventus Bucureşti.
Noua tabelă de marcaj de la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" este amplasată la peluza opusă cu vechea tabelă, unde vizibilitatea este mai bună, inclusiv în cursul amiezei din zilele de vară, când soarele străluceşte cu putere.
Administratorii Stadionului Municipal anunţă în curând şi alte îmbunătăţiri, cum ar fi turnicheţii de la porţile de intrare.











