Ştiri

Ghidul suporterului: Deplasare importantă la Reșița!

 05.12.2025, 10:03

Etapa cu numărul 16 aduce pe Stadionul „Mircea Chivu”, pe Valea Domanului, un duel cu miză directă pentru zona superioară a clasamentului. CSM Reșița – FC Bihor Oradea. Conduși de pe bancă de Erik Lincar, bihorenii vin în Banat de pe locul 5, însă la doar un pas în spate se află chiar adversarii lor, „rossonerii” pregătiți de Flavius Stoican. Cele două formații sunt despărțite doar de criteriile de departajare, ambele acumulând 29 de puncte, fapt ce transformă confruntarea într-una de maximă intensitate. Cu un clasament extrem de strâns și cu fiecare punct cântărind enorm în lupta pentru obiectivele sezonului, duelul de pe „Mircea Chivu” se anunță a fi unul încrâncenat, în care determinarea, inspirația și disciplina tactică pot face diferența. 

ORAȘ

Reșița este municipiul de reședință al județului Caraș-Severin, format din localitățile componente Câlnic, Cuptoare, Doman, Secu și Țerova. Se spune că numele Reșița ar putea deriva din termenul latin recitia, care înseamnă „izvor rece”. Istoricul Nicolae Iorga a sugerat cândva această origine, presupunând că romanii ar fi numit astfel așezarea inspirându-se de la un izvor aflat pe Valea Domanului.

POPULAȚIE

Reșița are o populație de 58.393 de locuitori. 

ISTORIE

Istoric, localitatea este menționată încă din secolul al XV-lea sub numele de Rechyoka și Rechycha. Cercetările arheologice au scos la iveală urme de locuire din epoca neolitică, dar și din perioadele dacică și romană, confirmând vechimea zonei. În anul 1673, apare consemnată ca Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau impozite către pașalâcul Timișoarei. Ulterior, în perioada 1690–1700, izvoarele o menționează ca parte a Districtului Bocșei, alături de alte așezări din Valea Bârzavei.

PE PLAN FOTBALISTIC

Echipa a fost înființată în 1926 prin unirea a două societăți sportive din Reșița – Clubul Sportiv al Muncitorilor și Societatea Angajaților Uzinelor din Reșița. Noul club a primit numele Uzinele și Domeniile Reșița, cunoscut pe scurt drept UD Reșița.
Din 1927 a început să evolueze în campionatul districtual Timișoara, iar în sezonul 1930–1931 a reușit o performanță remarcabilă, câștigând campionatul Ligii de Vest și obținând calificarea în finala națională. Acolo a trecut pe rând de Prahova Ploiești și S.G. Sibiu, devenind campioana României.

CASA CLUBULUI CSM REȘIȚA

Stadionul „Mircea Chivu” este arena principală a municipiului Reșița și unul dintre reperele sportive ale județului Caraș-Severin. Construit în 1926, stadionul are o capacitate de aproximativ 8.000 de locuri și găzduiește meciurile de pe teren propriu ale echipei CSM Reșița. Situat pe Valea Domanului, stadionul se bucură de un cadru natural aparte, care contribuie la atmosfera specială resimțită la fiecare meci. 
Denumirea stadionului îi aduce un omagiu lui Mircea Chivu, tatăl lui Cristian Chivu, fost căpitan al echipei naționale a României și unul dintre cei mai apreciați fotbaliști români ai generației sale.

LOCURI DE VIZITAT 

Suporterii bihoreni care ajung la Reșița au câteva locuri frumoase de descoperit în timpul deplasării. Muzeul Banatului Montan oferă o privire asupra istoriei și tradițiilor locale, iar Muzeul de locomotive cu abur, cu impresionantele sale locomotive, amintește de trecutul industrial al orașului. O plimbare prin Centrul Civic poate fi perfectă pentru puțină  relaxare, înainte de a ajunge la Valea Domanului, zona naturală unde se află și stadionul. Cei care dispun de puțin timp în plus pot face o scurtă escapadă la Lacul Secu, un loc liniștit și pitoresc, destinația ideală unei pauze în aer liber.