Ştiri

FRF adoptă noi măsuri pentru fotbalul juvenil. FC Bihor susține dezvoltarea unui mediu sănătos pentru tinerii fotbaliști

 29.07.2026, 19:39

Federația Română de Fotbal a aprobat, în ședința Comitetului Executiv din 29 iulie, o serie de modificări importante privind organizarea și desfășurarea competițiilor de copii și juniori, măsuri care vor intra în vigoare începând cu sezonul 2026-2027 și care urmăresc dezvoltarea armonioasă a tinerilor fotbaliști.

Noile reglementări au ca obiectiv principal crearea unui mediu competițional echilibrat, în care accentul să fie pus pe progresul individual, educația sportivă și bucuria jocului, reducând în același timp presiunea resimțită de copii în timpul competițiilor.

Măsuri pentru un comportament responsabil în jurul terenului

Procedura disciplinară privind comportamentul neadecvat al părinților și suporterilor va fi extinsă la toate competițiile de juniori, în sprijinul inițiativei B.R.A.V.O., prin care Federația Română de Fotbal promovează un climat pozitiv și respectuos la meciurile copiilor.
Totodată, în perioada 12-13 decembrie 2026, toate partidele din competițiile juvenile se vor desfășura sub conceptul „Silent Day”, o inițiativă prin care părinții și antrenorii vor renunța la indicațiile verbale din timpul jocului, oferindu-le copiilor libertatea de a comunica între ei, de a lua decizii și de a se exprima fără presiunea venită din afara terenului.

Reguli noi în Liga Elitelor U13 și U14

Pentru competițiile Liga Elitelor U13 și U14 au fost introduse reguli menite să limiteze diferențele foarte mari de scor și să încurajeze dezvoltarea tuturor jucătorilor implicați.
Astfel, în funcție de diferența de goluri, echipa aflată în avantaj va avea restricții privind modul în care poate înscrie, iar în anumite situații vor exista condiții suplimentare referitoare la poziționarea jucătorilor și la implicarea portarului. Scopul acestor măsuri este menținerea caracterului educativ al competițiilor și evitarea dezechilibrelor majore din timpul jocurilor.

„Portarul rotativ”, introdus în Interliga de Iarnă

O altă noutate este introducerea Regulii portarului rotativ în cadrul Interligii de Iarnă. Conform acesteia, fiecare jucător al unei echipe va evolua pe postul de portar cel puțin patru minute în fiecare repriză, contribuind astfel la dezvoltarea unor abilități tehnice și tactice cât mai variate.

Clarificări privind criteriile de vârstă

FRF a clarificat și regulile referitoare la eligibilitatea jucătorilor în competițiile de juniori. Până la categoria U16 inclusiv, cluburile vor putea înscrie pe raportul de joc maximum trei jucători mai mari ca vârstă, cu condiția ca aceștia să fie născuți după data de 1 septembrie a anului precedent categoriei respective.

Noi competiții și un nou sistem pentru Campionatele Naționale

Începând cu sezonul 2026-2027, Campionatele Naționale U15-U19 vor include o etapă finală regională, la care vor participa câștigătoarele celor 12 serii, urmând să fie desemnate câte șase campioane regionale pentru fiecare categorie de vârstă.
De asemenea, vor fi înființate două noi competiții dedicate fotbalului juvenil: Campionatul Județean U15 și Campionatul Județean U16, competiții care vor crea oportunități suplimentare pentru dezvoltarea tinerilor jucători.

Academia FC Bihor urmărește cu interes implementarea acestor măsuri și continuă să susțină toate inițiativele care contribuie la formarea fotbaliștilor într-un mediu sănătos, echilibrat și orientat spre dezvoltare, atât din punct de vedere sportiv, cât și educațional.