Ştiri

Fisură de peroneu pentru Răzvan Gunie, care va lipsi mai multe săptămâni din angrenajul echipei

 08.04.2024, 15:40

Din păcate, accidentarea suferită de Răzvan Gunie în jocul de sâmbătă cu Poli Timişoara s-a dovedit a fi mai serioasă decât ne aşteptam. Astfel, în urma investigaţiilor efectuate, mijlocaşul echipei noastre a aflat faptul că are fisură de peroneu.

În acest fel, pentru Răzvan urmează o perioadă de 3 – 6 săptămâni în care va avea piciorul în ghips.

Vă reamintim că, în minutul 17, jucătorul lui Poli Aurel Vlaicu a avut o intrare periculoasă la Răzvan, în apropierea careului de 16 metri, fapt care i-a adus timişoreanului şi eliminarea din teren. Răzvan a continuat să mai joace în prima repriză, însă la pauză el a fost înlocuit.

Răzvan Gunie a fost unul dintre cei mai constanţi jucători ai echipei noastre în acest sezon, cu evoluţii remarcate de public de mai multe ori.

"Se pare că am pierdut unul dintre cei mai importanţi jucători pentru perioada următoare. Răzvan era un jucător util echipei, un jucător care putea evolua în mai multe poziţii. Ne pare foarte rău, sperăm să fie puternic şi să îşi revină cât mai repede pentru a fi alături de băieţi", a declarat antrenorul Florin Farcarş.

Familia FC Bihor îi transmite lui Răzvan Gunie multă sănătate, însănătoşire cât mai grabnică şi îl aşteaptă din nou alături de colegii săi în teren!

Din fericire, deşi s-a accidentat şi el la meciul de sâmbătă cu timişorenii, căpitanul Ricardo Farcaş şi-a revenit şi se pregăteşte normal cu echipa.