Ştiri

FC Bihor va întâlni FC Hidişel în turul V al Cupei României

 03.09.2013, 19:30

Federaţia Română de Fotbal a stabilit marţi cele 14 meciuri ale turului al V-lea al Cupei României - Timişoreana, ediţia 2013-2014.

Ca urmare a acestei împerecheri a rezultat faptul că echipa FC Bihor o va întâlni pe cealaltă formaţie din judeţul Bihor rămasă în cursa competiţiei, FC Hidişelul de Sus, din Liga a IV-a.

Meciul va avea loc pe terenul celor din Hidişelul de Sus, după criteriul celei mai slab cotate.

Din această fază, a V-a, intră în competiţie şi restul echipelor de Liga a II-a care nu au intrat până acum, în turul IV, în cursa pentru cel de-al doilea trofeul al ţării, inclusiv, aşadar, şi FC Bihor.

Jocurile din turul V vor avea loc marţi şi miercuri, 10 şi 11 septembrie, cu începere de la ora 16.30, iar meciul de la Hidişel este programat pentru miercuri.

Dacă FC Hidişel a parcurs toate cele patru tururi naţionale, în schimb, FC Bihor, fiind echipă de liga a II-a şi fiind clasată anul trecut în prima jumătate a ierarhiei, a fost calificată direct în turul V.

De precizat faptul că echipa câştigătoare va evolua în faza şaisprezecimilor de finală, acolo unde intră direct în competiţie formaţiile din prima ligă.

În turul V însă ia startul o echipă din Liga a V-a, patru echipe din Liga a IV-a, cinci din Liga a III-a şi 18 din Liga a II-a. Cea mai mare surpriză este accederea în acest tur a Ripensiei Timişoara, însă nu trebuie ignorat nici parcursul formaţiilor Petrolistul Boldeşti, Aurul Brad, FC Hidişelul de Sus sau a Avântului Bârsana, cu toate că majoritatea dintre acestea au beneficiat de una sau două victorii la "masa-verde".

Iată programul turului al V-lea:
Marţi, 10 septembrie:
FCM Dorohoi (BT) - CS Municipal Studenţesc Iaşi (IS)
SC FC Voluntari (IF) - SC FC Rapid SA Bucureşti (B)
CS Baloteşti (IF) - ACS Berceni (IF)
FC Chindia Târgovişte (DB) - SCU Craiova SA (DJ)
CS Sănătatea S.P. Cluj (CJ) - AS FC ASA Târgu Mureş 2013 (MS)
Miercuri, 11 septembrie:
SC Bacău (BC) - FCM Dunărea Galaţi (GL)
FC Farul Constanţa (CT) - SC CF Brăila SA (BR)
FC Gloria Buzău (BZ) - CS FC Clinceni (IF)
CS Petrolistul Boldeşti (PH) - CS Unirea Tărlungeni (BV)
CSM Râmnicu Vâlcea (VL) - FCU Craiova SA (DJ)
AS Armata Aurul Brad (HD) - CS Metalul Reşiţa (CS)
CS Ripensia Timişoara (TM) - SC FC UTA SA (AR)
FC Hidişelul de Sus (BH) - CS FC Bihor Oradea (BH)
AS Avântul Bârsana (MM) - ACF Gloria 1922 Bistriţa (BN)

În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, dacă egalitatea persistă, la lovituri de departajare de la 11 metri.