FC Bihor va întâlni, miercuri, 29 august, Luceafărul Felix în turul IV al Cupei României
20.08.2012, 18:26Pentru că la desemnarea jocurilor s-a ţinut cont de criteriul geografic, cele două formaţii bihorene, FC Bihor şi Luceafărul, au fost programate să se întâlnească în meci direct.
Jocul dintre cele două formaţii va avea loc la Oradea, pe Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", miercuri, 29 august.
Partida se va juca pe terenul echipei FC Bihor, fiind considerată mai slab cotată, pentru că la sfârşitul sezonului trecut FC Bihor a ocupat locul VIII, iar Luceafărul, poziţia a VI-a, în seria vestică a Ligii a II-a.
În această fază a Cupei României se vor disputa 28 de meciuri, pe lângă cele 24 de echipe calificate din turul III mai alăturându-se formaţiile ce au promovat din Liga a III-a, cele ce au rămas în Liga a II-a, plus cele retrogradate din Liga I.
Duelurile se vor derula în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, prima echipă urmând a fi cea considerată organizatoare.
La fel ca în primele trei tururi şi în acesta vor fi echipe care se vor califica la "masa verde", FCM Alexandria şi CS Baloteşti fiind primele echipe ce vor profita de desfiinţările formaţiilor FC Olt şi Astra II Giurgiu.
Având în vedere că va juca în Cupă, FC Bihor îşi va anula astfel amicalul de sâmbătă, 25 august, prevăzut pe teren propriu, cu UTA.
Iată însă programul complet al turului al IV-lea al Cupei României Timişoreana:
Marţi, 28 august:
FCM Dorohoi (Botoşani) - FC Botoşani (Botoşani)
Foresta Mălini (Suceava) - Rapid CFR Suceava (Suceava)
FC Zagon (Covasna) - FCM Bacău (Bacău)
Sport Club Bacău (Bacău) - Dunărea Galaţi (Galaţi)
Unirea Casimcea (Tulcea) - Delta Tulcea (Tulcea)
FCM Alexandria (Teleorman) - FC Olt (Olt)
Viitorul Axintele (Ialomiţa) - CF Brăila (Brăila)
CS Afumaţi (Ilfov) - CS Otopeni (Ilfov)
ACS Berceni (Ilfov) - CS Buftea (Ilfov)
FC Metaloglobus Bucureşti - Dinamo Bucureşti 2
Concordia Chiajna II (Ilfov) - Sportul Studenţesc (Bucureşti)
CS Baloteşti (Ilfov) - FC Astra 2
Conpet Ploieşti (Prahova) - Chindia Târgovişte (Dâmboviţa)
FC Caracal (Olt) - Alro Slatina (Olt)
Pandurii Lignitul Tg. Jiu 2 (Gorj) - CSM Râmnicu Vâlcea (Vâlcea)
Minerul Jilţ Mătăsari (Gorj) - Damila Măciuca (Vâlcea)
Voinţa Lupac (Caraş Severin) - FC Timişoara (Timiş)
Şoimii Pâncota (Arad) - ACS Recaş (Timiş)
Naţional Sebiş (Arad) - FC UTA (Arad)
FC Olimpia Satu Mare (Satu Mare) - FC Maramureş Univ. Baia Mare (Maramureş)
Unirea Floreşti (Cluj) - Voinţa Sibiu (Sibiu)
FC Seso Câmpia Turzii (Cluj) - FC Unirea 2006 SA (Alba)
FC Cisnădie (Sibiu) - Corona Braşov (Braşov)
Unirea Dej (Cluj) - AFC Municipal Târgu Mureş (Mureş)
Miercuri, 29 august:
Unirea Slobozia (Ialomiţa) - Săgeata Năvodari (Constanţa)
Callatis Mangalia (Constanţa) - Farul Constanţa (Constanţa)
FC Argeş Piteşti (Argeş) - CS Mioveni (Argeş))
FC Bihor Oradea (Bihor) - Luceafărul Oradea (Bihor)











