Ştiri

FC Bihor s-a despărţit de antrenorul Gheorghe Ghiţ

 06.12.2013, 13:00

Clubul Sportiv Fotbal Club Bihor Oradea a ajuns în aceasta dimineaţă la un acord cu domnul Gheorghe Ghiţ privind încetarea relaţiilor contractuale dintre cele doua părţi.

Rezultatele şi performanţele echipei de seniori a clubului, înregistrate în prima parte a acestui campionat, au fost analizate joi de către membrii Adunării Generale a Asociaţilor şi s-a considerat că se impune o schimbare pentru a duce clubul în direcţia dorită.

În acest moment clubului îi revine sarcina de a ieşi din zona echipelor retrogradabile şi de a rămâne într-o situaţie cât mai competitiv posibilă în meciurile rămase de disputat din acest sezon.

Conducerea clubului doreşte să îi mulţumească domnului Ghiţ pentru tot ce a făcut pentru FC Bihor, atât de când a preluat clubul în luna iunie, cât şi în celelalte două mandate avute la conducerea echipei.

Domnul Ghiţ a contribuit substanţial la ultima promovare reuşită pe plan sportiv în 2011 de către echipa de seniori a clubului, pentru care clubul îi este recunoscător. De asemenea, domnul Ghiţ va fi bine primit de fiecare dată în cadrul clubului.

În zilele următoare clubul va anunţa noul antrenor.