FC Bihor revine acasă pentru duelul cu liderul Corvinul Hunedoara. Erik Lincar: „Poate să jucăm mai puțin spectaculos, dar să câștigăm”
17.04.2026, 15:04După deplasările dificile de la Târgoviște și București, cu Chindia și Steaua, FC Bihor Oradea revine în fața propriilor suporteri. Duminică, de la ora 13:30, pe Stadionul Iuliu Bodola, roș-albaștrii dispută partida din etapa a 5-a a play-off-ului Ligii a II-a, în compania liderului clasamentului, Corvinul Hunedoara.
Formația din Hunedoara conduce ierarhia cu 59 de puncte și este foarte aproape de îndeplinirea obiectivului, în timp ce echipa noastră ocupă locul 5, cu 42 de puncte, după ce a obținut o victorie în actuala fază a competiției.
Bihorenii vin după eșecul de miercuri, de la București, scor 1-3 cu Steaua, în timp ce oaspeții au câștigat etapa trecută, pe teren propriu, cu Chindia Târgoviște, scor 2-0. Va fi prima confruntare de la Oradea dintre cele două echipe în acest sezon, după ce în sezonul regular Corvinul s-a impus la Hunedoara, cu 2-1.
Erik Lincar: „Avem nevoie de puncte, nu doar de joc bun”
În cadrul conferinței de presă premergătoare partidei, antrenorul principal Erik Lincar a subliniat importanța eficienței în jocul echipei:
„Intrăm în a doua parte a play-off-ului și ne așteaptă șase meciuri, dintre care patru acasă. Ne dorim foarte mult să acumulăm cât mai multe puncte pe teren propriu. Din păcate, în deplasare nu am obținut rezultatele dorite, deși jocul și statisticile au fost de multe ori în favoarea noastră.”
Tehnicianul a insistat asupra nevoii de pragmatism:
„La fotbal contează rezultatul. Poți să joci frumos și să pierzi, iar lumea reține doar scorul. De aceea, poate că trebuie să fim mai pragmatici. Îmi doresc chiar să jucăm mai puțin spectaculos, dar să câștigăm.”
Despre adversar, Lincar a vorbit cu respect:
„Corvinul este o echipă pragmatică, solidă, care știe să gestioneze momentele jocului. Noi am făcut un meci bun la ei, dar am pierdut. Acum vrem să întoarcem lucrurile în favoarea noastră.”
„Echipa muncește și are atitudine”
Antrenorul bihorenilor a apărat evoluțiile elevilor săi, în ciuda rezultatelor fluctuante:
„Nu am ce să le reproșez băieților din punct de vedere al atitudinii, al efortului sau al implicării. Se antrenează bine și dau totul la fiecare meci. Problema este că avem nevoie de rezultate.”
Totodată, Lincar a reamintit obiectivul inițial al sezonului:
„Dacă ne întoarcem în vară, obiectivul era clasarea undeva între locurile 10-12. Faptul că suntem în play-off arată progresul acestei echipe. Dar, în același timp, trebuie să fim realiști și să înțelegem unde suntem.”
Abel Popa: „Jucăm pentru rezultat și pentru suporteri”
Prezent la conferință, Abel Popa, jucătorul cu cele mai multe minute bifate în acest sezon, a vorbit despre importanța meciului și despre sprijinul fanilor:
„Am făcut, în general, meciuri bune acasă în acest sezon, dar acum contează punctele. Venim după o perioadă aglomerată și vom aborda jocul cu gândul la rezultat.”
Fotbalistul a transmis și un mesaj pentru suporteri:
„Îi așteptăm alături de noi. Știm că au existat critici, dar nu trebuie uitat de unde am plecat. Mulți dintre noi veneam după sezoane dificile. Ne dorim să facem performanță și să ducem acest club cât mai sus.”
Un nou test important în play-off
Partida de duminică reprezintă un nou test important pentru FC Bihor, în fața uneia dintre cele mai constante echipe ale sezonului. În același timp, este o oportunitate pentru roș-albaștri de a confirma evoluțiile bune de pe teren propriu și de a aduna puncte esențiale în clasament.
Cu sprijinul suporterilor din tribunele Stadionului Iuliu Bodola, echipa noastră își propune să obțină un rezultat pozitiv și să continue lupta în play-off.
Hai, FC Bihor!












