FC Bihor primeşte vizita celor de la Unirea Alba Iulia
26.08.2011, 10:38Chiar dacă au cedat în prima etapă şi au fost eliminaţi şi din cupă, „roş-albaştrii" au un singur obiectiv în acest joc şi nu concep altceva decât victoria. "Sâmbătă sunt obligatorii trei puncte cu Alba Iulia. Sper ca în urma unui joc bun să obţinem victoria pe teren propriu", declară tehnicianul Gheorghe Ghiţ.
Antrenorul orădean nu se confruntă cu probleme de efectiv şi mizează şi pe aportul publicului. De altfel, suporterii „roş-albaştrilor" sunt alături de echipă şi în aceste momente mai puţin plăcute cauzate de ratarea accesului în liga I, dar şi debutul cu stângul din noul sezon. Astfel se explică faptul cum în doar câteva zile de la punerea în vânzare au fost cumpărate deja 17 abonamente, faţă de doar unul singur anul trecut.
Meciul cu Unirea Alba Iulia, de sâmbătă, va fi condus de o brigadă de arbitri ce-l va avea la centru pe olteanul Eduard Constantinescu, din Craiova.
În runda a II-a din seria vestică a ligii secunde mai sunt programate câteva întâlniri care se anunţă deosebit de interesante. Astfel, cealaltă echipă din Bihor, Luceafărul, va evolua la Piteşti, cu FC Argeş, Poli Timişoara va servi replica, în deplasare, la Slatina, formaţiei locale, Alro, în timp ce Gloria Bistriţa o va avea ca adversară, pe teren propriu, pe FC Olt.
Programul rundei secunde din Seria a II-a a Ligii a II-a:
Etapa a 2-a
27.aug.2011 11:00 Mureşul Deva - Chindia Târgovişte
27.aug.2011 11:00 FC Argeş - Luceafărul Oradea
27.aug.2011 11:00 Juventus Bucureşti - FC Maramureş
27.aug.2011 11:00 Arieşul Turda - UTA Arad
27.aug.2011 11:00 CSM Rm. Vâlcea - Gaz Metan Severin
27.aug.2011 11:00 FC Bihor - Unirea Alba Iulia
27.aug.2011 11:00 ALRO Slatina - FC Timişoara
27.aug.2011 11:00 Gloria Bistriţa - CSM Slatin











