Ştiri

FC Bihor - Poli: 0-2 - FOTO

 17.03.2012, 16:04

Formaţia orădeană de fotbal FC Bihor a debutat cu stângul în noul sezon competiţional, fiind învinsă sâmbătă pe teren propriu de către Poli Timişoara, cu scorul de 2-0. Ambele goluri ale confruntării au fost marcate în prima repriză de către Mircea Axente, care a punctat mai întâi în minutul 7, când a reluat cu capul o centrare venită de pe partea dreaptă de la Popovici. Golul al doilea a fost reuşit în minutul 40, când atacantul formaţiei bănăţene a trimis nestingherit din 6 metri în plasa porţii lui Fildan, după o pasă primită de la Rover Cârstea.

Prima repriză a fost echilibrată, dar compartimentul defensiv al orădenilor a fost depăşit de două ori, în timp ce în atac elevii antrenorului Stelian Farcău nu au reuşit să îşi creeze ocazii clare de a marca.

Prima acţiune la poarta bănăţeană a fost consemnată în minutul 15, când mijlocaşul Coroian a şutat din 13 metri peste poartă. Au urmat alte 3 faze mai periculoase la poarta oaspeţilor, în minutele 16, 22 şi 30, când Bârză, o dată, şi Birtalan, de două ori, au trimis alături de poarta lui Sergei Lepmets.

Sfârşitul primei reprize i-au găsit din nou pe cei de la Poli Timişoara în atac, iar scorul a devenit astfel 2-0.

În repriza a doua FC Bihor a început jocul mai vioi, însă treptat s-a stins, iar bănăţenii au pus din nou stăpânire pe partidă, pentru ca în ultimele 20 de minute să controleze cu autoritate disputa.

Pe final, Sorian a pus probleme portarului advers în două rânduri, însă şuturile acestuia au fost parate.

Antrenorul Stelian Farcău a declarat: "Am fost mai optimişti înainte de acest meci, dar nu mai mult decât era cazul. Am început slab, însă au fost şi anumite momente bune în jocul nostru. În a doua repriză, am căzut psihic şi nu am mai putut să întoarcem situaţia de pe tabela de marcaj".

În jocul de sâmbătă, antrenorul Stelian Farcău a utilizat formula Fildan - Moraru, Oltean, Deaconescu (Petrache, min 26), Lupu - Florean, Coroian, Selagea, Bârză (Sorian, min 59) - Birtalan (Ov. Bic, min 69), Sulea.