FC Bihor pierde la limită la Voluntari, 1-2, după un final dramatic
30.04.2026, 20:22FC Bihor a fost învinsă la limită, scor 1-2, pe terenul celor de la FC Voluntari, într-un meci disputat joi seara pe stadionul „Anghel Iordănescu”, partidă care a deschis etapa a 7-a a play-off-ului Ligii a II-a. Orădenii au fost foarte aproape de un rezultat pozitiv, însă gazdele s-au impus pe final, într-un joc desfășurat în condiții dificile, pe un teren greu, afectat de ploaia continuă.
Debutul întâlnirii a aparținut echipei orădene, care a arătat inițiativă și a avut primele oportunități importante. Alexandru Boiciuc a încercat poarta de la distanță în minutul 7, iar în minutul 10 Paul Henry Moussinga a fost foarte aproape de deschiderea scorului, după un șut spectaculos din vole, respins salvator de portar. Imediat după, FC Bihor a înscris în urma unui corner, însă reușita a fost anulată pe motiv de ieșire a mingii din teren la faza centrării, decizie contestată de oaspeți.
Orădenii au continuat să preseze și au rămas mai prezenți în jumătatea adversă în prima parte, însă terenul tot mai dificil a fragmentat jocul și a redus ritmul combinațiilor. Pe finalul reprizei, FC Voluntari a echilibrat disputa și chiar a avut câteva situații periculoase, astfel că la pauză s-a intrat cu scor alb, 0-0.
Repriza secundă a început prost pentru FC Bihor. Gazdele au deschis scorul în minutul 47, după un corner executat de pe partea dreaptă, fază în care mingea a fost deviată și reluată din apropiere de Mihai Roman, din fața porții.
Răspunsul orădenilor a fost însă prompt. În minutul 53, Bogdan Vătăjelu a restabilit egalitatea cu un șut precis de la marginea careului, reușind al doilea său gol de la sosirea la FC Bihor. Jocul a devenit apoi deschis, cu faze rapide de ambele părți, dar și cu multe dueluri fizice pe un teren tot mai greu.
Pe măsură ce minutele au trecut, FC Voluntari a pus presiune constantă, iar portarul orădean Edgar Cadar a avut câteva intervenții foarte bune, menținând echipa în joc. Totuși, în minutul 86, insistența gazdelor a dat roade: Radu Crișan a înscris din apropiere, după o nouă fază fixă, stabilind scorul final, 2-1.
Finalul partidei a fost unul tensionat, cu un moment nefericit în prelungiri, când Alexandru Gîț a suferit o accidentare serioasă, iar jocul a fost întrerupt mai multe minute pentru intervenția echipajului medical. FC Bihor a încheiat meciul în inferioritate numerică, iar fluierul final a consemnat o înfrângere pentru roş-albaştri, venită după un meci în care echipa orădeană a arătat momente bune, dar a plătit scump erorile și fazele fixe ale adversarului.
CASETA TEHNICĂ
FC Voluntari – FC Bihor Oradea 2-1 (0-0)
Au marcat: Mihai Roman (47), Radu Crișan (86) / Bogdan Vătăjelu (53)
FC Voluntari: Maxim – Gîț (90+9 Toma), R. Crișan, Onișa, Șuteu – I. Gheorghe (cpt.), Cvek – D. Andrei (64 Tolea), Babic, Guțea (75 Vencu) – M. Roman (75 Schieb)
Antrenor: Florin Pîrvu
FC Bihor: Cadar – Iancu (51 Cucu), Filip (cpt.), Popa, Vătăjelu – Călin, Moussinga (75 Enceanu) – Tescan, Cocian (64 Gunie – min. 90 eliminat), Gal-Andrezly (46 Gal) – Boiciuc (64 Chirițoiu)
Antrenor secund: Viorel Domocoș (Erik Lincar suspendat)
Stadion: „Anghel Iordănescu” (Voluntari)
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galați)
După această partidă FC Bihor rămâne pe locul 5, cu 45 de puncte, iar FC Voluntari a urcat, cel puţin până la jocul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe din această etapă, pe locul 2.
În următoare rundă, FC Bihor va evolua pe teren propriu, marţi, 5 mai, de la ora 17:30, cu Chindia Târgovişte.












