FC Bihor merge la Satu Mare cu gândul la prima victorie din campionat: „Totul depinde de noi”
20.08.2026, 12:50FC Bihor Oradea revine rapid la lupta din campionat după calificarea în grupele Cupei României. „Roș-albaștrii” întâlnesc sâmbătă, 22 august, de la ora 11:00, pe CSM Olimpia Satu Mare, în cadrul etapei a 4-a din Liga 2 Casa Pariurilor. Partida se va disputa pe stadionul „Olimpia – Daniel Prodan”.
După bucuria calificării în grupele Cupei României, obținută la mijlocul acestei săptămâni, FC Bihor își mută din nou atenția asupra campionatului. Echipa orădeană are parte de o deplasare dificilă la Satu Mare, acolo unde o așteaptă o formație care, chiar dacă nu a avut un start de sezon pe măsura așteptărilor, se anunță un adversar incomod.
După primele trei etape, FC Bihor ocupă locul 16, cu două puncte acumulate, în timp ce CSM Olimpia Satu Mare se află pe poziția a 19-a, cu un singur punct. În etapa precedentă, bihorenii au încheiat la egalitate, 1-1, partida de pe teren propriu cu ASA Târgu Mureș, în timp ce formația sătmăreană a cedat cu 0-2 în deplasarea de la Cetatea Suceava.
Pentru FC Bihor, partida de sâmbătă reprezintă o oportunitate importantă de a obține primul succes al actualei ediții de campionat și, implicit, de a face un pas înainte în clasament.
Un adversar compact și bine organizat
Antrenorul secund al FC Bihor, Viorel Domocoș, anticipează un meci dificil și atrage atenția asupra organizării defensive a formației pregătite de Alexandru Pelici, antrenor cu experiență și cu promovări în prima ligă la activ.
„Ne așteaptă un joc dificil cu cei de la Olimpia Satu Mare. Știm bine că este o echipă organizată bine în apărare, cu domnul Pelici, care este un antrenor foarte bun. Eu zic că este o echipă foarte dificilă pentru noi. De aceea trebuie să ne pregătim, să fim 100% toți, să dăm totul pe teren și să câștigăm cele trei puncte”, a declarat Viorel Domocoș.
Din analiza staff-ului tehnic bihorean, CSM Olimpia este o formație compactă, care pune accent pe organizarea defensivă și pe tranziția rapidă. Sătmărenii folosesc, în faza defensivă, un sistem 5-4-1, astfel că FC Bihor va trebui să găsească soluții pentru a desface o apărare aglomerată, fără să neglijeze echilibrul propriei echipe.
„Este un adversar foarte dificil, care se apără bine, cu echipă compactă. Joacă sistemul 5-4-1 pe apărare și eu cred că o să joace tranziția mult. Trebuie să fim pregătiți, atâta timp cât atacăm să fim pregătiți și pentru apărare, ca să nu ne surprindă”, a explicat antrenorul secund al FC Bihor.
Cu încredere după calificarea în Cupa României
Calificarea în grupele Cupei României a adus un plus de încredere în vestiarul orădean, însă staff-ul tehnic știe că echipa trebuie să facă rapid trecerea de la euforia succesului din Cupă la obiectivul imediat din campionat.
„Băieții și-au dat seama de performanța pe care au făcut-o. Pentru noi a fost un bonus că ne-am calificat în Cupa României și eu zic că o să mergem cu multă încredere la Satu Mare, ca să putem să luăm cele trei puncte”, a spus Viorel Domocoș.
În același timp, după un program aglomerat, principalul obiectiv al zilelor premergătoare partidei este recuperarea jucătorilor și aducerea lor la capacitate maximă pentru duelul de sâmbătă.
„În momentul de față suntem cu jucătorii în refacere, să-i aducem la ora jocului la capacitate maximă”, a precizat Domocoș.
Veștile sunt încurajatoare și în ceea ce privește lotul. Paul Antoche a revenit pe teren și a bifat deja minute, în timp ce Dragoș Tescan a revenit la antrenamente. Staff-ul medical și tehnic îi mai monitorizează pe jucătorii aflați în proces de recuperare, printre aceștia numărându-se și Peter Gal-Andrezly.
Trei puncte care pot schimba perspectiva
Cu două puncte după primele trei etape, FC Bihor știe cât de importantă poate fi o victorie la Satu Mare. Cele trei puncte ar avea nu doar valoare în clasament, ci și un rol important pentru moralul echipei în perspectiva etapelor următoare.
„Sunt foarte importante în economia campionatului, având în vedere că am acumulat doar două puncte. Vă dați seama ce bine ar fi acum să luăm cele trei puncte puse în joc. Pentru noi ar fi o satisfacție imensă și, bineînțeles, ne-ar da o provocare mult mai îndrăzneață pe viitor”, consideră Viorel Domocoș.
Deplasarea la Satu Mare este programată vineri, după antrenamentul de dimineață de la Oradea. Echipa va pleca apoi spre Satu Mare, urmând ca pregătirea finală să fie făcută înaintea jocului, fără un antrenament programat în ziua de vineri la stadionul „Olimpia – Daniel Prodan”.
„Orice meci îl abordăm la victorie”
Chiar dacă startul de campionat nu a fost cel dorit, mesajul transmis de staff-ul tehnic înaintea deplasării este unul cât se poate de clar: FC Bihor merge la Satu Mare cu gândul la victorie.
„Să avem încredere în noi, așa cum v-am spus. Noi orice meci îl abordăm la victorie și vă dați seama că ne dorim foarte mult să câștigăm cele trei puncte puse în joc sâmbătă. Eu zic că mergem încrezători acolo și totul depinde de noi, numai și numai de noi”, a transmis Viorel Domocoș suporterilor bihoreni.
Astfel, după calificarea în grupele Cupei României, FC Bihor revine la obiectivul imediat din Liga 2. Sâmbătă, de la ora 11:00, la Satu Mare, „roș-albaștrii” vor încerca să transforme încrederea acumulată în Cupă într-un rezultat pozitiv în campionat și să obțină prima victorie a sezonului.
CSM Olimpia Satu Mare – FC Bihor Oradea
Sâmbătă, 22 august 2026, ora 11:00
Stadionul „Olimpia – Daniel Prodan”, Satu Mare
Liga 2 Casa Pariurilor – sezon regular, etapa a 4-a












