FC Bihor luptă sâmbătă cu Ferencvaros
03.02.2011, 11:58După pregătirea centralizată din Ungaria, de la Debrecen, echipa fanion de fotbal a judeţului Bihor va reveni pe plan local şi, sâmbătă dimineaţă, cu începere de la ora 11, va susţine primul meci de pe teren propriu din noul an. Adversară-i va fi bine cunoscuta echipă Ferencvaros Budapesta, cea mai titrată formaţie din fotbalul maghiar. Meciul va avea loc la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", iar preţul unui bilet va costa 10 lei.
Conducerea clubului orădean speră ca suporterii formaţiei să vină în număr cât mai mare la acest joc pentru a vedea noua faţă a echipei, care s-a remarcat în cantonamentul de la Debrecen, dar şi pentru a pune umărul la redresarea din punct de vedere financiar al clubului.
Măsura a fost luată în Adunarea Generală a AGA.
Renunţarea la invitaţii va fi valabilă şi pentru returul campionatului, rămânând însă în continuare facilităţile acordate copiilor, femeilor şi pensionarilor, care vor avea gratuit la meciurile oficiale de pe teren propriu ale "roş-albaştrilor".
Conducerea clubului va miza în continuare şi pe planul de marketing care să atragă suporterii alături de echipă, urmând a crea diverse acţiuni înainte de începerea meciurilor din campionat, atât pe stadion, cât şi-a afara lui.
Au semnat deja patru jucători
La capitolul achiziţii, FC Bihor a încheiat deja, în această iarnă, patru contracte, cu jucătorii Cosmin Iuhas, Cristian Cigan, Paul Achim şi Pogacsics Krisztian, care au semnat cu formaţia orădeană.
În continuare se mai poartă tratative pentru alţi patru jucători, atât din ţară cât şi din străinătate, cel puţin doi dintre aceştia fiind aşteptaţi să întărească lotul echipei. "Unii dintre aceştia sunt deja consacraţi", după cum a afirmat Cătălin Sărmăşan. Este posibil ca primii să fie văzuţi şi la jocul de sâmbătă cu Ferencvaros.
Conducerea clubului FC Bihor invită toţii suporterii echipei la primul meci de pe teren propriu din 2011, care va aduce la Oradea una dintre cele mai galonate echipe din ţara vecină.