FC Bihor întâlneşte, sâmbătă, CSM Rm.Vâlcea
07.04.2011, 17:34Victoriile din deplasare de la Mioveni şi Iaşi au dus-o pe echipa FC Bihor pe prima poziţie a clasamentului, ceea ce a făcut să se vorbească tot mai mult în această perioadă de promovare la Oradea. Astfel, se aşteaptă ca sâmbătă, la jocul de pe teren propriu, pe care "roş-albaştrii" îl vor disputa în cadrul etapei a XXI-a a campionatului ligii secunde, în compania vâlcenilor de la CSM, publicul spectator să fie într-un număr mult mai mare decât de obicei în această ediţie de campionat, evoluţia bună a echipei, rezultatele înregistrate, dar mai cu seamă poziţia din clasament - locul de lider - au făcut ca interesul suporterilor să crească dintr-o dată.
Sâmbătă, la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" va poposi CSM Rm. Vâlcea, o echipă din partea inferioară a clasamentului, care nu mai e ce a fost cândva şi care, mai mult, în acest retur de campionat nu a început tocmai bine. Nu mai departe, în runda precedentă, jucătorii vâlceni au fost învinşi pe teren propriu de CS Mioveni, cu scorul de 2-0. Ei vor veni, şi de aceea, acum la Oradea, să recupereze "terenul pierdut", tocmai din acest punct de vedere, tehnicianul Ghiţ susţine că "vâlcenii vor veni să-şi vândă scum pielea şi trebuie să fim atenţi".
FC Bihor doreşte să continue pe aceaşi linie a succeselor, pe care a început-o în urmă cu patru etape.
Deocamdată nu sunt probleme de efectiv la "roş-albaştri", Bârză revine după accidentare, iar Oltean se speră să fie refăcut după ce a suferit de o entorsă, situaţia sa evoluând bine şi se speră ca el să fie în lot.
Înaintea etapei, antrenorul Gheorghe Ghiţ ne-a declarat: "E un meci important. Să sperăm că în urma unei evoluţii bune să reuşim să câştigăm meciul de sâmbătă. Sper că vom reuşi să legăm rezultatele bune din ultima perioadă cu un nou succes. Aştept ca publicul să fie alături de noi, iar la sfârşit să ne bucurăm împreună de o nouă victorie a echipei FC Bihor. Am crescut de la joc la joc, sunt mulţumit că suntem pe primul loc şi trebuie să rămânem acolo. Vor urma jocuri grele, iar la noi echilibrul trebuie să fie cuvântul de ordine. CSM Rm. Vâlcea sunt sigur că va veni la Oradea să-şi vândă scump pielea. Noi suntem însă obligaţi să ne adjudecăm toate cele trei puncte sâmbătă."
Jocul FC Bihor - CSM Rm. Vâlcea, de sâmbătă, de la ora 11, va fi condus de o brigadă de arbitri formată din: Sorin Tarcea (Timişoara) - Silviu Cătălin Haramuz (Reşiţa) şi Marius Bălan (Dej). Rezervă a fost desemnat Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca), iar observatori, Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca) şi Costin Dan (Zalău).
Cu acest prilej, vor revenii în actualitate activităţile de marketing ale clubului orădean, astfel, înaintea disputei, de la ora 10, pe terenul sintetic, copii care vor veni cu echipament sportiv vor putea efectua un antrenament cu unul dintre tehnicienii de la Centrul de Copii şi Juniori al clubului. Cu ocazia acestui meci se vor comercializa şi fulare cu FC Bihor.
Acţiunile de marketing ale clubului FC Bihor vor continua însă în această primăvară cu o competiţie rezervată liceelor, care se va desfăşura înaintea ultimelor 3 partide ale orădenilor de pe teren propriu, pe datele de 4, 14 şi 28 mai. Vor participa echipele liceelor "Emanuil Gojdu", "Ady Endre" şi "Mihai Eminescu".
De asemenea, pentru jocul cu UTA, de pe 4 mai, cei care vor veni cu echipamente primite cadou de la club (tricouri, fulare sau şepci) vor avea intrarea liberă.
Pe data de 16 aprilie va avea loc şi Cafeneaua FC Bihor, la Lotus Market.











