Ştiri

FC Bihor atacă cupa: Vine U Cluj, joi, în şaisprezecimi

 23.09.2014, 16:30

FC Bihor va disputa joi, de la ora 16, pe teren propriu, la Stadionul "Iuliu Bodola", meciul din faza şaisprezecimilor de finală ale Cupei României Timişoreana. Adversara formaţiei noastre va fi echipa de primă ligă Universitatea Cluj.

Fiind echipă de primă divizie, U Cluj s-a calificat direct în această fază, în timp ce FC Bihor, din eşalonul al doilea, a avut nevoie să treacă de două tururi ca să ajungă aici. Mai întâi, FC Bihor a eliminat, cu 2-1, după prelungiri, în deplasare, echipa CSC Sânmartin, iar mai apoi a învins, cu 1-0, tot după prelungiri, la Turda pe formaţia locală Arieşul.

În campionat însă FC Bihor, după patru etape, în care a susţinut trei jocuri, ocupă locul al XI-lea, ultimul, în Seria a II-a a Ligii a II-a. De partea cealaltă, U Cluj, care a cedat jocul din etapa a VIII-a, de luni, de pe teren propriu, cu CSU Craiova, cu scorul de 0-2, ocupă poziţia a XIII-a în Liga I.

"După întâlnirile avute în campionat în cele trei etape, echipa nu s-a prezentat la cerinţele la care se aştepta atât conducerea clubului cât şi staff-ul tehnic. Am văzut în cele două meciuri pierdute o lipsă aproape totală de atitudine, dorinţă acerbă de a câştiga, din moment ce în ultimul meci am fost conduşi cu 1-0 din minutul 4 şi parcă a existat o stare de indiferenţă la toată echipa. A lipsit acel ceva care poate să facă diferenţa într-un meci, deşi staff-ul tehnic a pregătit amănunţit şi cu multă rigurozitate şi profesionalism toate meciurile avute până în prezent. Marele rezultate se pot obţine numai cu muncă şi seriozitate , de aceea aş cere întregului lot de jucători pentru acest meci din Cupa României să fie montaţi şi mobilizaţi la maxim pentru ca să câştige acest meci. Un fost preşedinte al clubului nostru, din urmă cu 30-40 de ani, îmi spunea zilele trecute că în meciurile cu U Cluj nu era o problemă să câştigăm. Acum ei, sigur sunt o echipă de liga I, iar noi de a II-a... Începând de luni sunt prezent la fiecare antrenament al echipei să văd cum se pregătesc şi care este atitudinea băieţilor noştri. Au înţeles că mult depinde de ei în confruntările fotbalistice. Antrenorii îşi fac schemele de joc până la 16 metri, de acolo trebuie să contribuie şi ei, jucătorii. Rog iubitorii fotbalului orădean şi bihorean să fie alături de echipă în aceste momente şi să ne susţină joi la jocul din şaisprezecimile Cupei României", a declarat preşedintele clubului FC Bihor, Viorel Nemeş.

Pentru disputa cu U Cluj, antrenorul Alexandru Pelici nu va putea conta pe serviciile a trei jucători, A. Achim, Cr. Cigan şi Nichita, toţi trei fiind accidentaţi.

Vă reamintim că biletele pentru intrarea la stadion la acest joc, pot fi achiziţionate miercuri de la sediul clubului, din strada Iosif Vulcan, şi joi, în ziua meciului, cu începere de la ora 12, doar de la stadion. Preţul unui bilet de intrare va fi de 10 lei, gratuit urmând a avea doar copii până în 14 ani.

Partida FC Bihor - U Cluj va fi televizată, urmând a fi transmisă în direct de Digi Sport.

Dacă va fi învinsă echipa orădeană va încasa de la Federaţia Română de Fotbal suma de 3000 de euro, iar dacă va obţine victoria, va încasa 6000 de euro.