FC Bihor a remizat la Satu Mare, 0-0 cu CSM Olimpia (FOTO)
22.08.2026, 12:14FC Bihor Oradea a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputată sâmbătă, în deplasare, cu CSM Olimpia Satu Mare, în cadrul etapei a 4-a din Liga 2 Casa Pariurilor. Cele două formații au oferit un joc disputat și cu ritm, în care defensivele s-au aflat la înălțime, astfel că niciuna dintre echipe nu a reușit să înscrie.
Partida s-a disputat pe Stadionul Olimpia – „Daniel Prodan” din Satu Mare, în fața a aproximativ 350 de spectatori, în condiții foarte bune pentru fotbal, cu o temperatură de aproximativ 26 de grade la ora startului.
Gazdele au avut primele ocazii
CSM Olimpia a început mai bine partida și a avut primele situații periculoase. În minutul 18, Paul Copaci a avut o incursiune foarte bună pe partea stângă, a driblat doi adversari și a șutat la colțul scurt. Iustin Chirilă a intervenit foarte bine și a respins, iar Sergiu Jurj, aflat în apropiere, nu a reușit să trimită mingea în plasă.
Trei minute mai târziu, în minutul 21, David Miclăuș a centrat de pe partea dreaptă, iar Sergiu Jurj a fost din nou aproape de gol, însă nu a reușit să finalizeze.
Din minutul 26, FC Bihor a început să iasă mai mult la joc și să pună presiune în jumătatea adversă. Bihorenii au beneficiat de două lovituri de colț, însă fără a reuși să pună în pericol poarta apărată de Vlad Muțiu.
În finalul primei reprize, echipa noastră a forțat și a avut trei cornere consecutive, cu centrări periculoase în careul sătmărenilor. De fiecare dată însă, gazdele au reușit să îndepărteze pericolul, fie prin portarul Muțiu, fie prin fundașii centrali.
La pauză, scorul a fost 0-0.
Un joc echilibrat după pauză
Repriza secundă a început cu formația gazdă mai prezentă în joc. În urma unei lovituri de colț executate de Mickael Panos, Paul Copaci a reluat cu capul, însă mingea a trecut peste poarta lui Iustin Chirilă.
Partida a continuat într-un ritm bun, cu acțiuni de ambele părți. Până în minutul 60, CSM Olimpia a avut una dintre cele mai bune evoluții din acest început de sezon, însă FC Bihor a rămas bine organizată în defensivă.
Cele două formații au demonstrat că stau foarte bine din punct de vedere defensiv, însă au avut mai puțină eficiență în faza de atac.
Antrenorul Erik Lincar a efectuat primele modificări încă de la pauză, când Eduard Duțu și Nik Jermol i-au înlocuit pe Paul Antoche și Tudor Călin, iar Mihai Orban a intrat în locul lui Alexandru Bota. Pe parcursul reprizei a doua şi-a făcut apariţia în teren şi Dragoș Tescan, revenit după accidentare, el înlocuindu-l pe Pedro Albino.
Pe final, FC Bihor a încercat să dea lovitura și a avut două șuturi pe poartă, expediate de Nicu Modan și Dragoș Tescan, însă fără probleme pentru portarul sătmărean Vlad Muțiu.
Fluierul final al arbitrului Claudiu Cristian Gatin a consemnat rezultatul de 0-0, iar FC Bihor se întoarce la Oradea cu un punct obţinut în deplasarea de la Satu Mare.
CSM Olimpia Satu Mare – FC Bihor Oradea 0-0
Stadion: Olimpia – „Daniel Prodan”, Satu Mare
Spectatori: aproximativ 350
CSM Olimpia: Vlad Muțiu – Matei, Marin, Cornel Ardei, Jose Elo, Paul Copaci (cpt.) - Levente Bara (min. 85 Liviu Drăghiceanu), Mickael Panos (min. 63 Denis Golda), Kristopher Vida (min. 85 Mihai Kereki) - David Miclăuș (min. 72 Gheorghe Carpa), Sergiu Jurj (min. 63 Eduard Ardeiu), Cosmin Zamfir.
Antrenor: Alexandru Pelici.
FC Bihor: Iustin Chirilă – Pedro Albino, Paul Antoche (min. 46 Eduard Duțu), Abel Popa, Mihai Velisar – Ioan Filip, Tudor Călin (min. 46 Nik Jermol) – Alexandru Boiciuc (min. 85 Dragoş Tescan), Alexandru Bota (min. 46 Mihai Orban), Angelo Cocian – Ioan Hora - cpt. (min. 63 Nicu Modan).
Antrenor: Erik Lincar.
Arbitri: Claudiu Cristian Gaitin (Timiș) – Raul Ghiciulescu (Timiș) și Cristian Cășuț (Arad).
Arbitru de rezervă: Gellert Feleki (Harghita).
Observator arbitri: Ioan Duma (Sibiu).
Delegat de joc: Iosif Toth (Mureș).
FOTO, AICI!
În etapa următoare, FC Bihor va juca pe terne propriu, sâmbătă, 29 august, de la ora 11, cu CSL Ştefăneşti.












