FC Bihor a primit certificatul de licenţiere pentru sezonul 2025-2026 al Ligii a 2-a
19.06.2025, 14:19Federaţia Română de Fotbal a anunţat că a încheiat miercuri, 18 iunie, procesul de Certificare pentru Liga a 2-a, destinat cluburilor care au participat în sezonul 2024–2025 în Campionatul Național Liga a 2-a.
Printre cluburile care au primit Certificatul pentru participarea în Campionatul Național Liga a 2-a, sezonul 2025–2026 se numără şi FC Bihor Oradea.
„Procesul de licențiere pe cât pare de simplu, la prima vedere, reprezintă în fapt un rezumat consistent al întregii activități a clubului nostru în sezonul competițional ce s-a încheiat. Chiar dacă licențierea este o activitate pur administrativă, obligatorie și necesară pentru a putea participa în noul sezon competițional, de fapt înglobează întreaga activitate sportivă și financiară a clubului. Certificarea este una birocratică și pot să vă spun că deși suntem în era digitalizării și FRF a pus la dispoziția cluburilor o platformă pentru acest proces, credeți-mă că pentru a putea înregistra toate datele necesare colegii mei au lucrat intens în ultimele două luni și jumătate, procesând peste 3.000 de file de documente. Le mulțumesc încă o dată pentru munca depusă și pentru efortul lor și în egală măsură mulțumesc deopotrivă, conducerii, profesioniștilor din cadrul FRF pentru tot suportul oferit în procesul licențierii”, a declarat George Tătar, președintele FC Bihor.











