FC Bihor a învins cu 1-0 ASA Târgu Mureş (FOTO)
19.10.2013, 17:06La capătul unui joc bun, formaţia orădeană de fotbal FC Bihor s-a impus sâmbătă, pe teren propriu, în faţa echipei ASA Tg. Mureş, cu scorul de 1-0, într-un meci ce a contat pentru etapa a VII-a a Ligii a II-a.
Chiar dacă au avut în faţă un adversar ce a venit la Oradea cu gânduri mari, după ce l-a adus pe banca tehnică pe antrenorul Ioan Ovidiu Sabău, şi care are obiectiv promovarea, elevii antrenorului Gheorghe Ghiţ nu s-au lăsat intimidaţi şi au abordat cu ambiţie şi dârzenie jocul, reuşind să-şi creeze ocaziile cele mai mari în prima parte a confruntări, chiar dacă pentru început posesia a aparţinut oaspeţilor.
Prima ocazie mai periculoasă a apărut în minutul 9, când fundaşul stânga Răzvan Lupu a reluat din lateral, dar portarul oaspeţilor, Caparco a respins în corner.
În replică, în minutul 13, Romulus Miclea a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, respinsă însă de portarul Fildan.
În minutul 18, Sebastian Ianc l-a angajat la 7 metri de poarta mureşeană pe Florin Pop, acesta a reluat spere poartă, dar Caparco s-a remarcat din nou, respingând în corner. Două minute mai târziu, atacantul oaspeţilor Buhăescu a pătruns în suprafaţa de pedeapsă a orădenilor şi după un duel cu Florin Lazăr a cerut lovitură de la 11 metri, neacordată însă de arbitrul reşiţean Dorian Micloşină, pe motiv de simulare a atacantului mureşean, acordându-i şi cartonaşul galben acestuia.
În minutul 21 însă FC Bihor a deschis scorul, în urma unei lovituri de colţ, executată de pe partea dreaptă de Sebastian Sfârlea. Mingea a fost trimisă la Ianc, care a centrat, iar din 4-5 metri, cu capul Raymond Lukacs l-a învins pe portarul oaspeţilor.
După primirea golului, elevii antrenorului Ioan Ovidiu Sabău a ieşit ceva mai mult la atac, iar în minutul 36, Bumba a expediat un şut de la 25 de metri, pe jos, la colţul lung, reţinut însă de portarul Fildan. În minutul 42, acelaşi Bumba a căzut în careu, dar arbitrul a lăsat jocul să continue, după simularea clară a mijlocaşului oaspeţilor.
În repriza a doua, FC Bihor a început ceva mai bine, în minutul 47 Florin Pop chiar trimiţând balonul în plasă, dar golul a fost anulat pe motiv de ofside, poziţie în care se afla atacantul bihorean. La cealaltă poartă, în minutul 48, Roman a expediat un şut de la 22 de metri, respins însă de goalkeeper-ul Filadan, cel care a fost titular în poarta orădenilor, după ce titularul Smaranda a acuzat o stare de gripă.
În minutul 55, Miclea de la oaspeţi a şutat de la 25 de metri pe lângă poartă, iar în minutul 60, Zsombor Lukacs, intrat între timp în locul fratelui său, Raymond, a scăpat singur pe contraatac, dar a şutat pe lângă poartă. De altfel, tânărul atacant al orădenilor a mai avut două asemenea situaţii până la final, fiind angajat singur cu portarul, dar n-a reuşit niciodată să pună în real pericol poarta adversă.
În minutul 74, mijlocaşul echipei ASA Tg. Mureş, Onicaş a fost eliminat de pe teren după un fault la 16 de poartă.
Având şi superioritate numerică, FC Bihor şi-a conservat rezultatul, cu toate că în minutul 88, Salem, de la oaspeţi s-a aflat într-o poziţie clară de a marca, reluarea lui cu capul din 6 metri fiind reţinută însă de Fildan pe linia porţi.
FC Bihor a obţinut astfel o victorie importantă, într-un joc extrem de dificil, care vine să mai liniştească spiritele şi care dă o siguranţă în plus pentru ceea ce va urma.
"A fost o victorie muncită, vreau să-i felicit pe băieţi, aveam nevoie de un rezultat pozitiv pentru a continua jocurile bune pe care le-am făcut în trecut. Aveam nevoie de această victorie pentru a avea încredere, poate fi un început, e un rezultat pe care se poate lucra. A fost o primă repriză în care ne-am creat cele mai multe ocazii, a doua repriză a aparţinut oaspeţilor, care au pus presiune, le-am oferit mingea, au avut posesia, am cedat deliberat mijlocul terenului pentru a avea spaţiu în terenul advers. Pe contraatac mai puteam marca, dar una peste alta e un rezultat bun, împotriva unei echipe care trage la promovare", a declarat, la final, antrenorul orădenilor, Gheorghe Ghiţ.
"A fost un joc pregătit să îl câştigăm. A m încercat să aduc în atac jucători rapizi, jucători tineri, jucători care au calităţi, dar n-am reuşit să înscriem, să ne creăm ocazii clare , iar acele care au fost nu le0am tratat foarte serios. Am întâlnit un adversar mult mai agresiv decât noi, cu mai mult curaj. Mi s-a părut o parte din jucătorii mei destul de timizi în unele momente", a declarat, la rândul său, tehnicianul oaspeţilor, Ioan Ovidiu Sabău.
FC Bihor Oradea - ASA Tg. Mureş 1-0 (1-0)
A marcat: R. Lukacs (min. 21)
FC Bihor: Fildan – Mihuţ (min. 84 Mintaş), Fl. Lazăr (cpt.), Letan, R. Lupu (min. 46 A. Achim) – Ov. Bic, M. Popa, Sfârlea - Ianc, R. Lukacs (min. 60 Zs. Lukacs), Fl. Pop.
ASA Tg. Mureş: Caparco – Hanca, Vârtic (min. 65 A. Dan), Patriche, Onicaş (min. 74 eliminat), Buhăescu, Aniţoiu, R. Miclea (cpt.), Bumba, Buhuşi, A. Roman (min. 60 Salem)
Arbitri: Dorian Micloşină (Reşiţa) - Stelian Slabu şi Bogdan Daniel Hârlab (ambii din Braşov).
În urma acestui rezultat, FC Bihor a urcat pe poziţia a VIII-a, cu 8 puncte.
În alte partide ale etapei, Gloria Bistriţa, liderul clasamentului, a pierdut la Arad, pe terenul ultimei clasate, UTA, FC Univ. Craiova a pierdut la Piteşti, în faţa argeşenilor de la CS Mioveni, în timp ce CSU Craiova s-a impus la Motru.
Rezultatele etapei a VII-a din Seria a II-a a Ligii a II-a la fotbal.
FC UTA Arad - Gloria Bistriţa 1-0
CS Mioveni - Universitatea Craiova 2-1
CSM Râmnicu Vâlcea - CS Metalul Reşiţa 3-1
FC Bihor Oradea - ASA Târgu Mureş 1-0
FC Olt Slatina - FC Olimpia Satu Mare 0-0
CS Minerul Motru - CS Universitatea Craiova 0-1
Clasament:
1 Gloria Bistriţa 7 4 2 1 10-5 14
2 CSM Râmnicu Vâlcea 7 3 3 1 10-6 12
3 Universitatea Craiova 7 3 3 1 7-4 12
4 CS Universitatea Craiova 7 3 3 1 7-5 12
5 CS Metalul Reşiţa 7 3 1 3 11-10 10
6 FC Olimpia Satu Mare 7 2 4 1 6-5 10
7 ASA Târgu Mureş 6 2 2 2 4-4 8
8 FC Bihor Oradea 7 2 2 3 8-9 8
9 FC Olt Slatina 6 2 2 2 4-5 8
10 CS Mioveni 7 2 2 3 6-9 8
11 CS Minerul Motru 7 1 1 5 4-7 4
12 FC UTA Arad 7 1 1 5 4-12 4











